Turistii straini au cheltuit anul trecut in Romania 5,6 miliarde lei

Turistii straini

Peste 2,2 milioane de străini care au vizitat anul trecut România, în interes de afaceri sau pentru vacanţe, cheltuielile acestora totalizând 5,6 miliarde lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România, în anul 2015, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (55,9% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 59,5% din total.
Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România anul trecut l-au reprezentat călătoriile în scop particular (44,1% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (62%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (53,3%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,2%).
Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 16,4%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 38,4% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor și băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri și suveniruri 35,4%.
Aproape jumătate dintre străinii veniţi în România, 49%, şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 28,7% singuri. Principalul mijloc de transport utilizat a fost avionul (77,8% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 12,5%, urmate de autocare şi autobuze cu 8,7%, alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).
În ceea ce privește trimestrul IV al anului trecut, principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (57,9% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 54,8% din total.
Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (42,1% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (63%).
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în ultimele trei luni ale anului trecut, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,8%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (88,4%).
În trimestrul patru al anului trecut, România a fost vizitată de 477.600 străini, iar cheltuielile acestora s-au ridicat la 1,26 miliarde lei.
Din totalul nerezidenților sosiți în România, 47,9% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 29,5% și-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii nerezidenți pentru a sosi în România în trimestrul IV din 2015 a fost avionul (78,5% din numărul total de turiști). Autoturismele proprii au reprezentat 11,6%, urmate de autocare și autobuze cu 9,4%, alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 0,5%.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Turistii straini au cheltuit anul trecut in Romania 5,6 miliarde lei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei