Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Viorica Dăncilă a subliniat importanța implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

Intrevederea lui Dancila cu presedintele Adunarii Generale a ONU
gov.ro

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut marți o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák, care efectuează o vizită oficială în România. Cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii asupra unor teme de actualitate aflate pe agenda Adunării Generale a ONU, cel mai important şi reprezentativ for multilateral.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a referit la cadrul instituțional și operațional din România pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă – program de acţiune globală în domeniul dezvoltării, care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economic, social şi de mediu.

Șeful Executivului a arătat că succesul implementării Agendei 2030 va contribui la construirea unei societăți echilibrate, bazate pe principii incluzive, având ca scop principal asigurarea dezvoltării durabile și îmbunătățirea semnificativă a nivelului de trai pentru toți cetățenii.
A fost discutat, de asemenea, impactul schimbărilor climatice, o provocare globală imediată, care are implicații pe termen lung pentru dezvoltarea şi securitatea tuturor regiunilor de pe glob, necesitând o abordare responsabilă şi acțiuni concrete la nivelul ONU.
Președintele Adunării Generale a ONU a felicitat România pentru prezentarea, planificată în cursul lunii iulie 2018, a Raportului Național Voluntar privind stadiul implementării Agendei 2030. Totodată, a evocat măsurile de reformă pe care le susține la nivelul Organizației pentru eficientizarea rolului acesteia în identificarea unor soluții colective cu impact asupra dezvoltării, dar și pentru a răspunde la provocările comune de securitate.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul României a reiterat angajamentul ferm al României pentru multilateralism, dimensiune în care ONU deține rolul central, și a asigurat că această abordare va fi susţinută şi în calitatea de Preşedinte al Consiliului UE, în primul semestru al anului viitor.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Viorica Dăncilă a subliniat importanța implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI