Weekend cu Shakespeare si Goldoni la Teatrul de Stat Constanta

Batrana si hotul
Luna februarie începe cu Shakespeare şi Goldoni, alături de cea mai nouă piesă a Teatrului de Stat Constanţa (TSC), în care rolul principal este jucat de Ileana Ploscaru, cea mai experimentată actriţă a scenei constănţene.

Vineri şi sâmbătă spectatorii vor avea prilejul să se delecteze cu două piese de rezistenţă din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, care nu au mai fost jucate în ultima vreme, dar sunt foarte gustate de public.
În regia lui Marcel Ţop, „Visul unei nopţi de vară” este o montare modernă a feeriei shakespeariene, într-o notă flower power, cu accente de manifest, dar punând în valoare foarte bine geniul tragi-comic al celui mai mare dramaturg din toate timpurile. Regizorul recunoaşte ca sursă de inspiraţie „axa Woodstock – Stufstock, Summer of ’69, Vara Iubirii, fenomenul Roşia Montana, Piaţa Universităţii ’90-’91, Piaţa Universităţii 2012”, ceea ce se potriveşte foarte bine în contextul actual al manifestaţiilor de protest din România, aşa cum arta perenă întotdeauna are tendinţa de a rezona.
Distribuţia este alcătuită din Dan Cojocaru, Ionuţ Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ştefan, Georgiana Rusu, Luiza Martinescu Toma, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere, coregrafia este semnată de Iurie Braiş, scenografia, de Anca Maria Cernea, iar regia şi muzica, de Marcel Ţop. Vineri, 3 februarie, de la ora 19.
Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 19, comedia lui Carlo Goldoni, „Gâlcevile din Chioggia”, aduce în scenă povestea locuitorilor dintr-un orăşel de pescari de la malul Adriaticei, cu intrigi amoroase, cu certuri, împăcări şi despărţiri. Fireşte, într-un fel sau altul, totul se termină cu bine, aşa că spectatorii nu au decât să se amuze copios şi să-i urmărească pe actorii Andu Axente, Laura Iordan /Clara Ghiuvelechian, Turchian Nasurla /Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiţei, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Georgiana Mazilescu , Florina Stănculeţ /Georgiana Rusu, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela Pană / Cristina Oprean jucând sub îndrumarea regizorală a Danei Dumitrescu. Coregrafia îi aparţine Stelei Cocârlea, scenografia, Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar muzica, lui Adrian Alexandru.
Duminică, 5 februarie, de la ora 19, o nouă reprezentaţie a piesei dramaturgului contemporan Viorel Savin, „Bătrâna şi hoţul”, cu Ileana Ploscaru şi Dan Cojocaru, secondaţi de Alina Manţu şi Alexandru Medveghi, în regia lui Iulian Enache. Piesa a avut premiera cu două săptămâni în urmă şi a fost primită cu entuziasm de publicul constănţean.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Weekend cu Shakespeare si Goldoni la Teatrul de Stat Constanta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei