Zeci de blindate americane, in mars de la Kogalniceanu spre Brasov

Blindate_americane

Aproximativ 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, cu peste 80 de mijloace tehnice, vor participa, în zilele de 13 și 14 mai, la ‘Marșul Cavaleriei’, de la Mihail Kogălniceanu la Cincu (Brașov), acolo unde se vor antrena până la începutul lunii iunie cu alţi 1000 de militari din Canada, Marea Britanie şi România.
Din convoiul impresionant fac parte 90 de transportoare blindate de luptă Stryker, Humvee, aruncătoare de grenade, vehicule de evacuare medicală și autocamioane militare.

Blindate_americane_1154
„Marșul Cavaleriei” demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii și România, puterea Alianței Nord-Atlantice și importanța interoperabilității militare,’ consideră reprezentanții Regimentului 2 Cavalerie, unitate care va participa la Cincu, la exercițiul ‘Sarmis 15’.
În trecerea prin Ploiești, Sinaia și Brașov, soldații americani, alături de partenerii din Forțele Terestre ale Armatei României, vor participa la activități publice menite să răspundă îndemnului ‘onorăm trecutul, asigurând viitorul’.
Mâine, convoiul militar va face două opriri. Prima va fi la Sinaia, acolo unde soldații vor aduce un omagiu piloților americani căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Spre după-amiază, se vor opri la Brașov, acolo unde curioșii pot vedea de aproape impresionantele vehicule militare și pot afla detalii despre o posibilă carieră în Armata Română. „Marșul cavaleriei” face parte din exercițiul multinațional de instruire care se va desfășura în perioada 15 mai – 6 iunie, în poligonul de la Cincu. Peste 1.500 de militari din Canada, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și România se vor antrena împreună.
Vehiculele militare care participă la „Marșul Cavaleriei” vor fi împărțite în mai multe grupuri pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic. Ele se vor deplasa de la Mihail Kogălniceanu prin Hârșova, Slobozia, Ploiești, Sinaia și Brașov pentru a ajunge la Cincu”, anunță un comunicat al MAPN.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Zeci de blindate americane, in mars de la Kogalniceanu spre Brasov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei