Acord de colaborare între Universitatea „Ovidius” din Constanța şi DB Schenker România

universitatea-ovidius-constanta

Universitatea „Ovidius” din Constanța, reprezentată de rectorul prof.univ.dr. Sorin Rugină, alături de conducerea și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Construcţii, a semnat Acordul de Colaborare cu DB Schenker România.
Scopul Acordului îl reprezintă creşterea nivelului de conştientizare privind rolul procesului educaţional în formarea şi câştigarea competenţelor profesionale, implicarea mediului economic şi de afaceri în desfăşurarea de activităţi educaţionale pe multiple niveluri, care să vizeze o tranziţie firească a tinerilor de la statutul de student la acela de angajat.
Cu prilejul acestui eveniment, reprezentanții companiei DB Schenker România au susținut în Aula Magna a Universității „Ovidius” o prelegere la care au participat studenții celor trei facultăți semnatare ale acordului. Adrian Mihăiţă, Manager Sucursala Constanţa, a prezentat profilul de activitate al companiei, rezultatele înregistrate la nivel naţional, dar și obiectivele pe termen mediu şi lung.
De asemenea, au fost detaliate şi oportunităţile oferite studenţilor şi tinerilor absolvenţi: programe de internship, stagii de practică, dar şi programul de training „Learning by doing”. Dialogul dinamic, viu şi deschis iniţiat de studenţi cu reprezentanţii companiei a demonstrat interesul pentru ofertele prezentate.
Cu șase sucursale și peste 60 de puncte de lucru în toate regiunile țării, DB Schenker este furnizorul numărul unu de transport și logistică din România. Compania oferă o gamă completă de servicii de transport terestru și logistică, operațiuni de transport aerian și maritim, alături de servicii vamale pe tot cuprinsul țării, dar și operațiuni portuare în propriul terminal, având în același timp sprijinul unei rețele internaționale.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Acord de colaborare între Universitatea „Ovidius” din Constanța şi DB Schenker România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI