Acţiune româno – bulgară, pentru siguranţa traficului rutier

politisti-bulgaria-romana
Poliţiştii români, împreună cu cei bulgari au aplicat 145 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat o infracţiune, în trei zile, în urma acţiunii comune desfăşurate pe teritoriul României şi al Bulgariei, pentru siguranţa traficului rutier. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 24 de permise de conducere.

În perioada 15 – 17 august a.c., în intervalul orar 14.00 – 21.00, Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. şi partenerii bulgari au continuat să acţioneze, simultan, pe teritoriul celor două state, pentru siguranţa traficului rutier.
În această perioadă, 20 de poliţişti români şi 11 poliţişti bulgari au acţionat în judeţele Călăraşi, Constanţa, Dolj şi Giurgiu, controlând 310 autovehicule, dintre care 197 înmatriculate în România şi 98 în Bulgaria.
În urma controalelor, pe teritoriul României a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 20.000 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, au fost reţinute 24 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Simultan, pe teritoriul Bulgariei, au acţionat 7 poliţişti bulgari şi 5 poliţişti români. Au fost controlate 53 de autovehicule, dintre care 15 înmatriculate în Bulgaria şi 32 înmatriculate în România, fiind aplicate 12 sancţiuni, în valoare de 600 de leva.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Acţiune româno – bulgară, pentru siguranţa traficului rutier”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI