Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Acțiunea poliţiştilor pentru protejarea fondului cinegetic

protejarea-fondului-cinegetic
35 de persoane au fost depistate în flagrant delict în urma unei acțiuni pe fondurile de vânătoare din 16 județe. Polițiștii au indisponibilizat 41 de arme, aproape 25.000 de bucăți de muniție și aproape 2.500 de exemplare vânate, unele fiind specii protejate.

În perioada 15 – 16 noiembrie a.c., Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. a coordonat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la regimul armelor și munițiilor, precum și pentru prevenirea faptelor ce aduc atingere fondului cinegetic naţional.
Polițiștii au urmărit în special prevenirea braconajului cinegetic săvârşit de vânători străini sub paravanul desfăşurării unor partide de vânătoare legale, în special la speciile de păsări migratoare şi autohtone.
Acțiunea s-a desfășurat pe raza judeţelor Arad, Argeş, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Teleorman, Timiş şi Tulcea, la activități fiind angrenați polițiști din cadrul structurilor teritoriale de arme, explozivi și substanțe periculoase.
Pe parcursul celor două zile, polițiștii au acționat pe suprafața a 21 de fonduri de vânătoare, au verificat 21 de partide de vânătoare și au controlat 93 de vânători și persoane implicate în activitatea de vânătoare.
În urma acestor activități au fost constatate 14 infracțiuni, 4 dintre acestea fiind fapte incriminate de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 9 fapte de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și o faptă de uz de armă fără drept.
Pentru comiterea acestor fapte sunt cercetate 35 de persoane, toate depistate în flagrant delict, una dintre acestea fiind reţinută.
De asemenea, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenţionale, 5 la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor și 2 la Legea 407/2006 privind regimul vânătorii şi protecţia fondului cinegetic.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 46.251 de lei.
Totodată, polițiștii au indisponibilizat 40 de arme letale de vânătoare şi o armă scurtă neletală, 24.705 cartuşe cu alice de diferite calibre, 1.931 de ciocârlii vânate 546 de exemplare din specii protejate și 15 capcane neautorizate.
Poliţiştii din Constanţa au ridicat 21 de arme de vânătoare, peste 12.000 de bucăţi de muniţie şi 610 ciocârlii de câmp vânate de la 2 cetăţeni italieni bănuiţi de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
La data de 15 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., au depistat, în Cernavodă, doi cetăţeni italieni, de 50 şi 53 de ani, bănuiţi că ar fi organizat partide ilegale de vânătoare, care se deplasau cu un autoturism.
În urma controlului, în autoturism au fost descoperite 6 arme de vânătoare semiautomate, calibrul 12 mm. şi 20 mm., respectiv 1.200 de cartuşe.
Ulterior, în urma efectuării unei percheziţii la hotelul unde erau cazaţi, din Cernavodă, poliţiştii au găsit alte 15 arme de vânătoare, calibrul 12mm., 20mm. și 28 mm., peste 11.000 bucăţi de muniţie şi 610 ciocârlii de câmp vânate.
Întreaga muniţie, armele de vânătoare, precum şi vânatul, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor 2 bărbaţi a fost întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Acțiunea poliţiştilor pentru protejarea fondului cinegetic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI