Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Aglomeratie la casele de bilete din Gara Titu in contextul unor actiuni de control

Casa de bilete Gara Titu

În această dimineaţă, CFR Călători în colaborare cu Poliţia Transporturi Feroviare (TF) au desfăşurat o acţiune de control trenuri care a vizat atât combaterea călătoriei fără bilet precum şi evaluarea modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu. Acțiunea de astăzi, cea de săptămâna trecută din Depoul Timișoara și acțiunile care vor urma la nivelul întregii rețele feroviare fac parte dintr-un demers CFR Călători cu scopul de a STOPA furturile de orice fel.
„În contextul prezenței echipelor de supracontrol și Poliție, în Gara din Titu, la primele 2 trenuri de dimineață spre București s-a emis un număr mai mare de bilete, aproape dublu, față de ziua anterioară controlului”, precizează CFR Călători.
În cele 3 trenuri Regio în care s-a desfășurat acțiunea, echipele de supracontrol împreună cu angajaţii Poliţiei TF au identificat, dintr-un total de peste 1000 de călători, 84 de pasageri care se aflau în ilegalitate şi cărora le-au fost eliberate bilete cu suprataxă. De asemenea, au mai fost eliberate alte 76 de bilete pentru pasagerii care au urcat din punctele de oprire fără case de bilete. În punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, călătorii au obligaţia de a-şi cumpăra legitimațiile de călătorie de la personalul de tren, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Aglomeratie la casele de bilete din Gara Titu in contextul unor actiuni de control”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI