Adaugat de: Lacramioara N.
Şoferii care vor fi surprinşi cu telefonul în mână la volan se vor alege cu permisul suspendat
MAI a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege prin care vrea interzicerea în timpul mersului a ţinerii în mână a telefoanelor sau a tabletelor
Juncker: Pledam în 2014 că România trebuie să facă parte din Schengen
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen şi trebuie ca ţara să adere
Dăncilă: România va conduce cu demnitate Consiliul UE
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că România va conduce cu demnitate Consiliul Uniunii Europene.
Tusk: Sunt convins că România va acţiona în spiritul proverbului ‘Omul sfinţeşte locul’
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi-a exprimat convingerea că România va face tot posibilul pentru apărarea intereselor Europei
Iohannis: Obiectivul principal este consolidarea unei Europe mai coezive, mai unite
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că obiectivul principal al mandatului ţării noastre este consolidarea unei Europe mai coezive, mai unite şi mai puternice
A fost promulgată legea privind pensia de urmaș pentru copiii militarilor căzuți la datorie
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Viorica Dăncilă – întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz
Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, la Palatul Victoria pe ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz
Laura Codruța Kovesi a depus o plângere la CEDO
Laura Kovesi a depus, în luna decembrie 2018, o plângere la CEDO, în care arată că i-au fost încălcate mai multe drepturi
Ali Șenol a fost învestit în funcția de subprefect al județului Constanța
În sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ Constanța, a avut loc ceremonia de învestire a noului subprefect al județului Constanța, Șenol Ali
A fost inaugurat laboratorul RMN din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța
Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța au inaugurat laboratorul de RMN
Peste 10.000 de persoane au participat la slujba de Bobotează de la malul mării/FOTO
La Constanţa, peste 10.000 de oameni au umplut faleza Cazinoului şi au asistat la ceremonialul religios. Apoi, după ce apele au fost sfinţite, au luat Aghiazma Mare
Boboteaza, ziua în care sunt sfințite apele. Tradiții și obiceiuri de Bobotează
Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelor de forțele răului
PSD: Preşedintele Iohannis încearcă blocarea guvernului
Partidul Social Democrat condamnă public acţiunile repetate ale preşedintelui Iohannis prin care încearcă blocarea activităţii Guvernului
Se schimbă din nou programa școlară pentru clasele V-VIII
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a anunțat că vor fi din nou schimbate curriculumul școlar și programa școlară de la clasele V-VIII