Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Băsescu: Marea Neagră, cu importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică în documentele NATO

summitul-NATO-Traian-Basescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, după Summit-ul NATO, la Newport, că Marea Neagră este evidenţiată în documentele reuniunii ca având o importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică, aceasta fiind un obiectiv al României care a fost atins.
Şeful statului a spus, în declaraţia de presă susţinută după Summit-ul NATO, că Marea Neagră este evidenţiată în documentele reuniunii cu o importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică, scrie Mediafax.
În susţinerea acestui obiectiv, am argumentat cu cercul de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre„, a spus preşedintele Băsescu.
El a menţionat că România a susţinut că aceste conflicte îngheţate pot fi activate pe rând sau concomitent.
Argumentul nostru în discuţiile cu strategii şi politicienii statelor membre a fost că aceste conflicte îngheţate pot fi activate pe rând sau toate odată„, a spus Băsescu.
El a menţionat că ţările din zona Mării Negre sunt state partenere ale NATO, ale căror destabilizare poate avea consecinţe în legătură cu statele membre Alianţei din flancul estic.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
4 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Băsescu: Marea Neagră, cu importanţă deosebită pentru securitatea euroatlantică în documentele NATO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI