Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

„Black Sea Air Show” 2019 – Surprize în premieră la cel mare show aviatic de pe litoral

Conferinta_Black_Sea_Air_Show4
Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” se pregăteşte pentru cel mai mare miting aviatic al anului. Sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 12.30, iubitorii acrobațiilor aeriene vor putea asista la cel mai mare spectacol aviatic din acest an de pe litoral – „Black Sea Air Show”, când piloții își vor demonstra măiestria în fața publicului.

Cei prezenți vor putea admira echipamente aeronautice și mașini de epocă, iar cei care doresc să savureze preparate tradiţionale româneşti sau internaționale au la dispoziție un food court. Evenimentul vine și cu o surpriză: secvenţe din acest show urmează să fie incluse în scenariul unui film de acţiune regizat de Alain Depardieu, fratele actorului francez Gerard Depardieu, au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, organizatorii evenimentului.
Startul evoluţiilor aeriene va fi dat de către piloţii aviaţiei civile, urmând apoi cei ai aviaţiei militare, a precizat George Barcaru, coordonatorul spectacolului aviatic de la Aeroportul ‘Mihail Kogălniceanu’.
„La 12,30, startul evoluţiilor aeriene. Acestea vor fi deschise de către aviaţia civilă prin partenerii noştri, Aeroclubul României, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi Regional Air Services. Va fi o perioadă de aproximativ două ore şi treizeci de minute de evoluţie a aeronavelor civile, urmată de o perioadă de circa două ore de evoluţie a aeronavelor militare. Şi mă refer aici la elicopter PUMA R330, MIG 21 Lancer, F16 şi, cu bunăvoinţa partenerilor italieni, aeronave de vânătoare Typhoon, ale Italian Air Force”, a spus Bărcaru. El a menţionat că publicul va putea să admire evoluţia a zeci de aeronave, dar şi lansări de paraşutişti.
Directorul general al aeroportului Bogdan Artagea, a adăugat că, în cadrul unei expoziţii, vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă un elicopter militar, o autospecială PSI militară, diferite aeronave şi echipamente, fiind amenajate totodată „o zonă de food, o zonă VIP” şi creată o parcare auto cu 900 de locuri. Acesta a mai precizat că, pentru spectatori, a fost creată o zonă de parcare de 900 de locuri. Transportatorul de pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu va dubla, în ziua show-ului aviatic, numărul curselor de pe traseu, iar reprezentanții aeroportului au declarat că poartă discuții și cu reprezentanții RATC Constanța, astfel încât să existe cât mai multe opțiuni de transport în ziua show-ului.
Președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, Corina Martin a declarat că deschiderea evenimentului va fi făcută de fanfara Forţelor Navale Navale şi o paradă a maşinilor de epocă. Secvenţe din spectacolul aerian de pe 13 iulie vor fi filmate cu intenţia ca acestea să facă parte din scenariul unui film de acţiune realizat de o echipă de producători şi regizori din Franţa şi Elveţia, printre aceştia fiind şi francezul Alain Depardieu.
„Black Sea Air Show va fi un eveniment de emoţie, un eveniment de senzaţie, de forţă aeriană, un eveniment pentru constănţeni şi pentru toţi cei care vizitează litoralul românesc în timpul verii. Vor evolua piloți acrobați de la aeroclubul României, de la Baza Aeriană 86 – Borcea, de la Școala Superioară de Aviație Civilă, cei de la Regional Air Services de la Tuzla și elicoptere americane, dar și Italian Air Forces, partenerii italieni care se alătură show-ului nostru. O primă ediție în care avem parteneriat și cu Forțele Navale Române, începem în forță cu Fanfara Marinei Române și jocuri marinărești, dar trecem repede la show-ul de aviație pe care îl așteaptă foarte mulți, pe litoral, la Constanța“, a declarat Corina Martin.
Secvenţe din spectacolul aerian de pe 13 iulie vor fi filmate cu intenţia ca acestea să facă parte din scenariul unui film de acţiune realizat de o echipă de producători şi regizori din Franţa şi Elveţia, printre aceştia fiind şi francezul Alain Depardieu.
La rândul său, Eduard Irimia a declarat că doreşte să includă în filmul menţionat, pe lângă secvenţe de la show-ul aerian de pe Aeroportul ‘Mihail Kogălniceanu’, şi locuri precum staţiunea Mamaia şi Insula lui Ovidiu, în special pentru a promova România. Producţia filmului ar putea începe în luna august a acestui an.
Regizorul Alain Depardieu a declarat că este posibil ca şi fratele său, Gerard Depardieu, să joace în acest film. „Este foarte posibil ca fratele meu să joace în acest film, se va decide după ce vor evalua scenariul final. Sunt pentru prima dată la Constanța, am fost întâmpinat ca un rege, este formidabil, sunt extrem de încântat să întâlnesc oameni atât de calzi și de primitori“, a spus Alain Depardieu.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “„Black Sea Air Show” 2019 – Surprize în premieră la cel mare show aviatic de pe litoral”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI