CCR: Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţională

Legea FSDI neconstitutionala
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi de către USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Plenul CCR a decis admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate asupra acestei legi, motivând că FSDI poate fi înfiinţat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ al Legislativului, a explicat președintele CCR, Valer Dorneanu.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – S.A. şi pentru modificarea unor acte normative este neconstituţională, în ansamblul său”, se arată în comunicatul Curţii.
Potrivit comunicatului CCR, ”în motivarea soluției pronunțate”, Curtea a reținut că înființarea FSDI ”dă expresie unei operațiuni juridice cu carcter individual aplicabile, prin definiție numai unui singur caz expres determinat creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990”. Potrivit actului normativ invocat ”unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Însă, analizând comunicatul CCR lucrurile sunt nuanțate, chiar dacă impactul unei hotărâri poate fi estimat cu certitudine doar în momentul în care va fi publică întreaga motivare. Dacă singura hibă a legii este forma de adoptare, așa cum reiese din declarațiile lui Dorneanu și din comunicatul CCR (care face referire la conținutul motivării), Guvernul Dăncilă poate emite o hotărâre prin care să reia, pur și simplu, articolele votate de Parlament.
Proiectului Fondului a fost elaborat de fostul premier Mihai Tudose, când acesta era ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu. Ajuns premier, Tudose nu a aprobat însă acest proiect în Guvern. În schimb, PSD a depus la Parlament un proiect de lege de înfiinţare a FSDI, într-o formă similară, dar cuprinzând mai multe companii. Acesta este cel care a ajuns să fie aprobat.
În forma finală aprobată, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii cuprinde 33 de companii de stat şi are un capital social total de 9 miliarde de lei. Deşi este menit să facă investiţii, specialiştii spun că mai mult le va încurca, iar Fondul urmează să fie populat cu rude ale politicienilor.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “CCR: Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţională”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI