O ceaşcă de cacao cu lapte pe zi ameliorează memoria (studiu)

O-cana-cacao-cu-lapte

O ceaşcă de cacao cu lapte servită seara, în fiecare zi, poate să amelioreze memoria, întrucât anumiţi compuşi chimici din boabele de cacao protejează creierul contra demenţei, afirmă autorii unui studiu publicat recent în ediţia online a revistei Nature Neuroscience.
Studiul a descoperit, de asemenea, faptul că un ingredient cheie din ciocolată ar putea inversa declinul memoriei, declanşat de procesul de îmbătrânire. Noul studiu a arătat cu această ocazie că antioxidanţii din cacao – denumiţi flavanoli din cacao dietetică – au capacitatea de a îmbunătăţi memorie persoanelor de vârsta a treia, relatează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Noua cercetare ştiinţifică a întărit asocierea dintre o regiune cerebrală specifică şi declinul obişnuit al memoriei.
Oamenii de ştiinţă americani au dorit să afle dacă flavanolii din cacao pot să stimuleze funcţia cerebrală şi performanţa cognitivă pentru 37 de persoane, cu vârste cuprinse în intervalul 50-69 de ani, care au primit fie doze mari, fie doze mici de flavanoli de cacao timp de trei luni.
Ei au descoperit că, în cadrul unor teste de memorie, participanţii care au primit cele mai mari doze de flavanoli de cacao au obţinut rezultate mult mai rapide decât aceia care au primit doze mici din acele substanţe.
Cercetătorii de la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii, autorii studiului, spun că noua cercetare oferă prima dovadă directă a faptului că o componentă asociată cu declinul memoriei la vârsta a treia este cauzat de o regiune specifică din creier şi că acest tip de declin al memoriei poate fi încetinit printr-o intervenţie de ordin dietetic.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “O ceaşcă de cacao cu lapte pe zi ameliorează memoria (studiu)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI