CNAS: Au fost reluate tratamentele fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C

Tratamente_interferon_hetpatita
Prescrierea tratamentelor fără interferon pentru pacienţii cu hepatita virală cronică C a fost reluată în data de 5 februarie, în baza noilor contracte cost-volum-rezultat încheiate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), de acest tratament urmând a beneficia 17.500 de pacienţi.

„În baza acestor contracte, vor beneficia de tratament un număr de 17.500 de pacienţi adulţi cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză şi ciroză compensată, pentru genotipul 1b, cel mai des întâlnit în România, dar şi pentru genotipurile 1a şi 4, care înregistrează o incidenţă mai scăzută în ţara noastră”, informează un comunicat de presă al CNAS.
De asemenea, afirmă reprezentanţii CNAS, pentru prima oară se acordă tratament fără interferon şi pentru 100 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.
„Odată cu derularea actualelor contracte, tratamentul fără interferon va fi acordat şi în trei noi judeţe. Astfel, tratamentul va fi asigurat adulţilor de medici din specialităţile gastroenterologie şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Bihor, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Suceava, Mureş, Timiş, precum şi cu CAS AOPSNAJ”, precizează sursa citată.
Pentru copii, tratamentul va fi asigurat de medicii cu specialităţile gastroenterologie pediatrică şi boli infecţioase aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate din Bucureşti, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Timiş, precum şi cu CAS AOPSNAJ.
Pe măsură ce unităţi sanitare din alte judeţe vor îndeplini condiţiile necesare, acestea vor fi introduse în lista centrelor care acordă tratament fără interferon pentru pacienţii cu hepatita virală C. (Agerpres.ro)

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “CNAS: Au fost reluate tratamentele fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI