Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Constanța devine mâine capitala gimnasticii românești

Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu CSS 1 Constanța, CS “Farul” Constanța și Primăria Municipiului Constanța vă invită vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 10:00, la Sala Sporturilor din Constanța, cu ocazia organizării Campionatului Național de Gimnastică Artistică pe Echipe, Junioare II și I.

În această seară a avut loc ședința tehnică premergătoare evenimentului, în prezența sportivilor și a antrenorilor, a președintele Federației Române de Gimnastică (FRG), Andreea Răducan, Anca Grigoraș Mihăilescu, antrenor federal al FRG, Gina Gogean, campioană mondială, Marcela Fumea, antrenor al lotului național de seniori, Daniela Sofronie, campioană olimpică și a domnilor Ilie Floroiu, dublu campion mondial și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.Gimnastica1Constanţa este onorată să găzduiască acest important eveniment al gimnasticii românești și salută cu bucurie prezența sportivelor, antrenorilor și suporterilor, precum și a marilor campioane și medaliate olimpice și mondiale ale României. Pentru că junioarele din ţară sunt viitorii piloni de bază ai echipei mari a României suntem alături de ele în acest moment competițional, care aliniază la start cele mai bune gimnaste din țară”, a declarat primarul Decebal Făgădău.Gimnastica2Peste 100 de gimnaste legitimate la 14 cluburi din țară își vor disputa titlurile în concurs la proba pe echipe, pentru a stabili campioanele naționale la categoria gimnaste junioare II și I, nivelurile 3, 4, 5 și 6.
Gimnastele participante se vor putea bucura de prezența și de susținerea marilor campioane olimpice și mondiale ale României, precum Andreea Răducan, Dana Sofronie, Stroescu Silvia, Corina Ungureanu.
Organizatori și parteneri: Federația Română de Gimnastică, DJST Constanța, Clubul Sportiv „Farul” Constanţa, Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Constanța CSS1, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria Municipiului Constanța.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Constanța devine mâine capitala gimnasticii românești”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI