Cont unic si sistem conectat la Ministerul de Interne pentru plata amenzilor

darius-valcov

Plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată şi se va face într-un cont unic, urmând să fie realizată o bază comună cu Ministerul de Interne, a anunţat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, care recunoaşte că sunt numeroase cazurile în care trezoreriile locale impută sume deja achitate.
Vâlcov a arătat că există deficienţe de evidenţă a plăţilor amenzilor, a căror recuperare este în acest moment în responsabilitatea autorităţilor locale, iar realizazrea unui cont unic de plată şi centralizarea acestora ar duce la evitarea unor situaţii în care contribuabilii sunt nevoiţi să achite de mai multe ori aceeaşi sumă.
Ministrul Finanţelor a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Victor Ponta, mai multe proiecte ale ministerului în acest an, printre care se numără modificarea legilor finanţelor publice şi finanţelor publice locale, precum şi a legii privind prevenirea şi combaterea evazunii fiscale.
Totodată, Ministerul Finanţelor va dezvolta un program informatic privind angajarea şi utilizarea resurselor bugetare la fiecare instituţie publică şi un normativ de cost aplicabil tuturor instituţiilor din România, care va duce la o reducere cu 10-20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii.
Vâlcov a reamintit şi de propunerile privind înfiinţarea unei bănci de dezvoltare în cadrul Eximbank, loteria bonurilor fiscale şi acceptarea plăţilor prin card prin trezoreria statului. Ministrul Finanţelor a anunţat extinderea programului „Prima Casă”, suplimentarea fondurilor alocate şi lărgirea cadrului de aplicare.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Cont unic si sistem conectat la Ministerul de Interne pentru plata amenzilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI