Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Costurile unei case independente energetic

panouri-solare

Cei care nu vor să mai aibă grija facturilor la utilităţi trebuie să facă o investiţie de aproape 20.000 de euro. Potrivit Money.ro suma este necesară pentru a instala sisteme de panouri fotovoltaice sau pompe termice, care vor furniza o mare parte din energia necesară pentru încălzirea locuinței, apă caldă, alimentare cu apă și energie electrică.
Investiţia pentru curent şi apă caldă, 8.000 de euro
Pentru a fi independentă energetic, o locuinţă trebuie să fie foarte bine izolată din punct de vedere termic şi să nu se folosească sisteme convenţionale pentru încălzire. Diferenţele sunt foarte mari între o casă obişnuită cu pierderi şi cu eficienţă termică.
Dacă la prima, necesarul energetic se situează între 200 şi 350 kWh/mp anual, la cea de-a doua este de doar 15 kWh/mp anual. Într-o astfel de casă se foloseşte până şi căldura degajată de becuri.

Montare panouri Solare PV
La o casă medie, energia electrică şi apa menajeră s-ar rezolva cu aproximativ 8.000 de euro. „Dacă ar fi să ne raportăm la costurile actuale, cam în 6-7 ani îţi recuperezi investiţia. Iar dacă reţeaua de energie electrică este la mai mult de un kilometru, potrivit calculelor noastre, e mai avantajos să ai sistem individual cu panouri fotovoltaice„, este de părere prof. dr. ing. Nicolae Olariu, preşedintele Asociaţiei Patronale Surse Noi de Energie.
Potrivit calculelor, o familie ar consuma între 2 şi 4 kWh/zi. Asta ar însemna că ar trebui să monteze panouri fotovoltaice pe o suprafaţă între 15 şi 20 de metri pătraţi, ceea ce ar duce la un preţ cam de 6.000 de euro. Mai mult, panourile solare ar putea deveni o alternativă foarte practică la anveloparea termică a blocurilor.
Pe lângă efectul de seră pe care îl produc, iarna pereţii pot fi încălziţi şi de pierderile de energie. Vara va fi răcoare datorită sistemului de ventilaţie care este montat pe această instalaţie. Costurile sunt aceleaşi ca şi la case. Un kilowatt care se produce pe 10 metri pătraţi de panouri fotovoltaice ar costa în jur de 3.500 de euro„, a precizat inginerul Olariu.
Cele mai importante costuri pentru a-ţi transforma casa într-una independentă energetic sunt următoarele:

  • Grosimea izolaţiei termice trebuie să fie mai mare de 25-30 cm (costurile ar creşte cam cu 40% pentru că avem în vedere doar grosimea polistirenului, manopera, iar celelalte materiale rămân la acelaşi preţ);
  • Montarea geamurilor triple care pot izola de aproape zece ori mai bine decât o sticlă obişnuită şi nu pierd căldură (costă dublu faţă de geamurile de tip termopan);
  • Materialele pentru sistemele ecologice (panourile fotovoltaice, panouri solare pentru producerea de apă caldă, pompele de căldură).

Izolaţia podului sau a zonei de sub pardoseală nu trebuie neglijată.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Costurile unei case independente energetic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI