Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Creații cu tematică marină, la târgul de produse handmade „Comori din Marea Neagră”

Comori_din_Marea_Neagra
Pentru cei care sunt mereu cu gândul la nisipul de pe plajă și la valurile mării, târgul de accesorii handmade și obiecte decorative „Comori din Marea Neagră” își deschide porțile.

Astfel, timp de patru zile, în perioada 15-18 august, în intervalul orar 10:00-20:00, constănțenii și turiștii vor putea admira și achiziționa produse handmade, majoritatea realizate din scoici și melci care provin de pe plajele Mării Negre.
10 expozanți își vor prezenta creațiile în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (zona fântânii arteziene). Clienții pot alege dintre sute de obiecte decorative, printre care vaze, tablouri, suporturi de lumânări sau rame de inspirație marină, realizate cu sârguință de artiști constănțeni sau bucureșteni.
Atmosfera va fi întreținută de interpreta Ioana Țuțuianu, care va încânta publicul cu melodii grecești, pe 15 și 16 august, începând cu ora 18:00.
Totodată, gurmanzii vor fi așteptați pe tot parcursul desfășurării târgului cu preparate delicioase din scoici și rapane, însoțite de vinurile alese ale Cramei Conu Albu de la Viișoara. Evenimentul este organizat de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Creații cu tematică marină, la târgul de produse handmade „Comori din Marea Neagră””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI