Cum vad managerii estimarile privind businessul in urmatoarele 3 luni ale anului

Managerii estimeaza stagnare

Cei peste 8000 de manageri chestionați de Institutul Național de Statistică despre cum văd ei businessul din următoarele 3 luni estimează o stabilitate a activității în industrie și servicii, o tendință de scădere a activității și a numărului de salariați în construcții și o scădere a prețurilor în comerțul cu amănuntul.
Industria prelucrătoare şi sectorul de servicii vor cunoaşte o tendinţă de relativă stabilitate în următoarea perioadă, în timp ce în sectorul construcţiilor şi al comerţului cu amănuntul se va semnala o scădere a activităţii, conform opiniilor exprimate de managerii societăţilor comerciale, chestionaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform rezultatelor cercetării, publicate joi de INS, în cadrul anchetei de conjunctură din luna ianuarie 2016, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +1%). Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului se va înregistra o tendinţă de creştere accentuată (sold conjunctural +57%), în timp ce pentru fabricarea tutunului tendinţa va fi de scădere (sold conjunctural -40%).
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -3%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare.
Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2016, în activitatea de construcţii se va înregistra în perioada menţionată o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -24%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -21%). Managerii estimează o scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -15%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează scădere moderată a acestora (sold conjunctural -6%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -11%). Angajatorii prognozează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o scădere moderată (sold conjunctural -15%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează scăderea preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural -16%).
Conform estimărilor din luna ianuarie 2016, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural 0%). În sectorul de servicii se prognozează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%).
În opina managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea o tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural -3%).

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Cum vad managerii estimarile privind businessul in urmatoarele 3 luni ale anului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI