Dăncilă: Toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din PSD

Viorica_Dancila
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că toţi social-democraţii care au votat pentru învestirea Guvernului Orban au fost deja excluşi din partid.

„De astăzi, PSD intră oficial în Opoziţie şi ne vom asuma cu maximă seriozitate toate responsabilităţile care decurg din acest rol. Şi, dacă tot vorbim de responsabilitate şi de asumare, aş vrea să fie foarte clar că, în conformitate cu decizia luată în Comitetul Executiv Naţional, toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din PSD. Aşa este corect, aşa este normal faţă de toţi românii care şi-au pus încrederea în noi. Eu garantez că vom fi cea mai grea Opoziţie pe care acest Guvern improvizat o poate avea, acest Guvern – ghilotină, cel mai vulnerabil Executiv de după 1989, la şantajul grupurilor de parlamentari trădători, un Guvern slab şi expus corupţiei”, a subliniat Dăncilă, într-o declaraţie de presă, susţinută la sediul central al PSD.
Aceasta a adăugat că „românii nu vor să se trezească pe drumuri sau fără bani de mâncare, medicamente şi facturi, fără spitale, fără drepturile pe care le au şi pe care Klaus Iohannis şi Guvernul Orban le refuză”.
„Singura miză pe care au avut-o a fost să dea jos Guvernul PSD, partidul care a crescut pensiile şi salariile, care a majorat salariul minim, care a redus TVA şi a crescut Produsul Intern Brut, acel Partid Social Democrat care a investit în toate spitalele judeţene şi a realizat peste 16.000 de proiecte de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale. (…) Scopul acestui nou Executiv este de a-i da lui Iohannis un nou mandat, nu de a guverna, iar ăsta este un afront îngrozitor la democraţie. Acum avem voinţa unui singur om care acaparează România şi toate instituţiile sale în acest demers monstruos de a subordona orice putere, de a subordona românii şi de a-i vedea cu capetele plecate. Avem un preşedinte dictator, abuziv, care şi-a pus în cap să spulbere orice forţă care i se opune, orice principiu şi orice lege în calea sa către putere”, a susţinut liderul PSD.
Dăncilă a afirmat că, deşi „Klaus Iohannis a reuşit să dărâme Guvernul PSD, nu va reuşi niciodată să facă să dispară acest partid, care are grijă de români, care îi reprezintă pe cei care au nevoie să fie reprezentaţi şi sprijiniţi”. (Agerpres)

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Dăncilă: Toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din PSD”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI