De mâine românii vor putea opta să primească paşapoartele electronice direct la domiciliu

Cetăţenii români cu domiciliul în România au posibilitatea să primească paşapoartele simple electronice la domiciliu sau la reşedinţă

De mâine românii vor putea opta să primească paşapoartele electronice direct la domiciliu


De luni, cetăţenii români cu domiciliul în România, au posibilitatea să primească paşapoartele simple electronice la domiciliu sau la reşedinţă transmis printr-un comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Paşaportul va fi adus de un curier şi va fi livrat sub semnătură de primire doar titularului, unuia dintre părinţi (în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani) sau unei persoane împuternicite (prin procură specială autentificată).
Pentru ca titularul să fie acasă în momentul în care curierul ajunge cu documentul de călătorie, destinatarul va primi automat un SMS în care va fi informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul si numărul de document de transport ce va însoţi plicul cu paşaportul.
Pentru acest serviciu, beneficiarul paşaportului va plăti 8,68 lei.
Dacă în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea SMS-ului destinatarul nu va fi găsit la adresă şi nici nu s-a reuşit contactarea telefonică a acestuia, plicul cu paşaportul va fi returnat la sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor simple judeţean din raza de domiciliu sau reşedinţă.
Documentul va putea fi preluat oricând de la sediul respectivului serviciu public.
Termenul legal de eliberare a paşaportului simplu electronic este de cel mult 30 de zile. În practică, Direcţia Generală de Paşapoarte eliberează aceste documente de călătorie în 10 zile lucrătoare. Costul paşaportului simplu electronic, cu valabilitate cinci ani, este de 270 de lei, respectiv de 244 de lei pentru minorii sub 12 ani, actul având valabilitate de trei ani. În ambele cazuri se adaugă o taxă de eliberare a paşaportului de 22 de lei. Paşaportul simplu temporar, este valabil doar 12 luni şi de obicei este eliberat persoanelor care nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic contra sumei de 100 de lei - costul documentului, la care se adaugă taxa de eliberare de 22 de lei. În acest caz nu se impune livrarea la domiciliu sau reşedinţa solicitantului, întrucât, chiar dacă termenul legal de eliberare este de trei zile, în practică documentul se eliberează în două ore.