Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Diabetul accelerează îmbătrânirea creierului

Dementa

Persoanele diagnosticate cu diabet la vârsta mijlocie prezintă un risc mult mai mare de a suferi de probleme cognitive pe parcursul următorilor 20 de ani de viaţă, comparativ cu cele a căror glicemie este normală, potrivit unui studiu publicat recent.
Cercetători de la facultatea de sănătate publică a Universităţii Johns Hopkins din Maryland, Statele Unite ale Americii, au descoperit că, în cazul adulţilor, diabetul accelerează îmbătrânirea creierului cu, în medie, cinci ani.
Astfel, în medie, o persoană diabetică, în vârstă de 60 de ani, se confruntă cu un declin congnitiv comparabil cu cel al unei persoane sănătoase în vârstă de 65 de ani, potrivit cercetătorilor.
Diminuarea capacităţii de memorare şi a altor funcţii cognitive este puternic legată de dezvoltarea demenţei, o pierdere a capacităţilor mintale suficient de importantă pentru a interfera cu activităţile cotidiene ale unei persoane, au arătat cercetătorii, al căror studiu a fost publicat în revista medicală americană Annals of Internal Medicine.
Lecţia pe care o învăţăm de aici este că, pentru a avea un creier sănătos la 70 de ani, trebuie să mâncăm sănătos şi să facem exerciţii de la vârsta de 50 de ani„, a spus Elizabeth Selvin, profesoară de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins.
Potrivit lui Selvin, simpla scădere în greutate cu 5 până la 10% poate împiedica apariţia diabetului.
Un nivel prea ridicat de zahăr în sânge poate dăuna ţesuturilor şi sistemului vascular al întregului organism, mai spune cercetătoarea, adăugând că diabetul este legat de orbire, afectează rinichii şi terminaţiile nervoase.
Dacă vom putea face mai multe pentru prevenirea şi controlul diabetului, vom putea preveni demenţa la un mare număr de persoane. Chiar dacă nu vom putea întârzia instalarea demenţei decât cu câţiva ani, acest lucru va avea un impact major asupra populaţiei, asupra calităţii vieţii şi asupra costurilor privind îngrijirea bătrânilor„, a declarat Elizabeth Selvin.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Diabetul accelerează îmbătrânirea creierului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI