Dragnea către Andrian Candu: E nevoie de mai mult pragmatism pentru avansarea proiectelor comune

Dragnea si Andrian Candu
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a avut marți, 27 noiembrie, o întrevedere cu Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.

Discuțiile dintre cei doi s-au concentrat pe avansarea proiectelor comune și impulsionarea procesului de reformă asumat de Moldova în contextul Acordului de Asociere cu UE, inclusiv al Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător.
Întrevederea a reprezentat o oportunitate de reasigurare a partenerilor moldoveni de întregul sprijin în ceea ce privește parcursul european al Republicii Moldova, Liviu Dragnea menționând că apropierea momentului la care țara noastră va prelua Președinția Consiliului UE oferă noi oportunități pentru reafirmarea acestei susțineri și parcurgerea unor pași concreți pentru apropierea de familia europeană.
În acest context, unul dintre subiectele abordate a avut în vedere viitoarele alegeri parlamentare de la Chișinău, care reprezintă un test major în ceea ce privește maturitatea politică a forțelor pro-europene. Astfel, a fost punctată responsabilitatea autorităților de la Chișinău în pregătirea unui proces electoral la cele mai înalte standarde democratice, pe de o parte, și încurajarea populației să transmită un semnal puternic al angajamentului și aspirațiilor de viitor, subliniindu-se că numai rezultatele palpabile și în beneficiul cetățenilor pot consolida credibilitatea acțiunilor politice și încrederea în alternativa europeană.
Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a stadiului principalelor proiecte comune, ocazie cu care liderul de la București a insistat asupra unei abordări pragmatice în avansarea și concretizarea acestora. Sub acest aspect, discuțiile au vizat construcția gazoductului Ungheni – Chișinău, liniile de interconectare electrică, proiectele de construcție instituțională și consolidarea prezenței investiționale a României în Republica Moldova. Sub acest aspect, președintele Camerei Deputaților a insistat asupra oportunităților de colaborare și în alte domenii, în special în cel al agriculturii.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Dragnea către Andrian Candu: E nevoie de mai mult pragmatism pentru avansarea proiectelor comune”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI