Elevii militari de la Breaza participă la concursul de robotică “First Tech Challenge”

O echipă format din 15 elevi ai Colegiului Mililitar Naţional “Dimitrie Cantemir” din Breaza au răspuns provocării de a participa la “First Tech Challenge”, competiţia naţională de robotică.

La concurs participă echipe din 53 de licee din România, iar câştigătorii vor participa la Global Robotics Championship în Statele Unite ale Americii, la St. Louis, în luna aprilie.
„Cei mai tineri militari ai Armatei României sunt creativi şi pasionaţi. Lucrează în echipă având un scop bine stabilit: realizarea unui robot programabil şi comandat de la distanţă. Este vorba despre o competiţie ce le testează limitele gândirii, o competiţie în care trebuie îmbinate la cel mai înalt nivel abilităţile fiecăruia din echipă, de la design, la programare şi la proiectare. Pe scurt toţi trebuie să fie pricepuţi în toate şi chiar dacă sunt repartizaţi pe anumite specializări, trebuie să acţioneze ca un întreg”, se arată într-un comunicat al MApN, transmis Lumea Presei.
Competiţia se desfăşoară sub formă de turneu între echipe formate din câte doi roboţi. Echipele se realizează pe bază de alianţe. Acestea sunt formate din 10-12 persoane cu roluri foarte bine stabilite: 4 proiectanţi constructori, 3 programatori, 2 în domeniul marketing-ului, 1 specialist foto-video, 1 cronicar şi 1 specialist în identificarea alianţelor.
“First Tech Challenge” nu este o simplă competiţie de robotică, este o uşă deschisă către creativitate, inovare şi viitor. Le dorim succes elevilor Colegiului Mililitar Naţional “Dimitrie Cantemir” din Breaza şi de ce nu, să îi vedem în finala din Statele Unite ale Americii”, mai transmite MApN.

Roboti Breaza1 14

Roboti Breaza 14897

Roboti Breaza 148975

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Elevii militari de la Breaza participă la concursul de robotică “First Tech Challenge””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI