Făgădău: Puteți folosi cu încredere mașinile electrice pe care le puteți lăsa în orice parcare, fără a plăti

Decebal_Fagadau1
Primăria Municipiului Constanța împreună Banca Comercială Română a lansat oficial eGo, primul serviciul de car sharing 100% electric din Constanța, oferit de o bancă, accesibil printr-o aplicaţie dedicată, care permite localizarea şi rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia maşinii este înlocuită de cardul bancar contactless BCR.

Lansarea a avut loc pe bulevardul Regina Elisabeta, în fața Farului Genovez, în prezența primarului municipiului, Decebal Făgădău, a lui Ionuț Stanimir și Anamaria Mișa (ambii din partea BCR) și a lui Radu Papuc, managing partner BCR eGo.
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a anunțat că toți constănțenii care dețin vehicule electrice și hibrid beneficiază de parcare gratuită. „Puteți folosi cu încredere aceste mașini electrice pe care le puteți lăsa în orice parcare, fără a plăti. Nu aveți niciun cost suplimentar în afară de costurile deplasării cu mașina electrică. Săptămâna aceasta, la nivelul municipiului Constanţa se desfăşoară mai multe acţiuni ce se circumscriu participării noastre în cadrul unui efort european de a încuraja mobilitatea, (…). Acest sistem de car sharing va intra uşor, uşor în stilul de viaţă al constănţenilor şi turiştilor. (…) Maşinile electrice în acest sistem de car sharing, alături de biciclete, de trotinete electrice, alături de mersul pe jos, pe care sper să îl încurajăm din ce în ce mai mult să devină un stil de viaţă. (…) Avem un proiect pentru 18 staţii electrice, număr care se va adăuga la staţiile electrice deja existente pe raza municipiului Constanţa”, a declarat primarul Decebal Făgădău la lansarea proiectului.Decebal_FagadauPrimarul Decebal Făgădău a punctat faptul că lansarea de luni se înscrie în „Săptămâna europeană a mobilității”, care a început astăzi și la care s-a alăturat și Primăria Constanța: „Planul de mobilitate urbană durabilă urmăreşte realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil şi sigur, care să promoveze dezvoltarea şi care să asigure o bună calitate a vieţii. Sunt vizate: transportul în comun; transportul nemotorizat; intermodalitatea; siguranţa rutieră urbană; transportul rutier, în mişcare şi staţionar); logistica urbană; gestionarea mobilităţii; sistemele de transport inteligente”, au menţionat reprezentanţi ai Primăriei Constanţa, în cadrul forumului.
eGO a devenit, de pe 8 august 2019, primul serviciu de car sharing din România cu flotă exclusiv electrică. Serviciul este disponibil tuturor posesorilor de card bancar.Masini_ElectriceLansat la finalul anului 2017 în parteneriat cu BCR, eGO este un brand 100% românesc, disponibil de astăzi la Constanța, oferă o flotă exclusiv electrică de 5 mașini BMW i3, destinată atât clienților corporate, cât și mediului retail, persoane fizice.
BCR eGo, acest nou model de furnizare servicii de mobilitate din România este oferit în parteneriat cu BCR Leasing și utilizează exclusiv vehicule electrice premium – BMW i3.
Utilizarea maşinilor din flota eGO aduce beneficii importante clienţilor, precum zero costuri de combustibil, zero costuri de încărcare, atât în reţeaua dezvoltată de Primăria Constanței, dar şi în staţii din benzinării şi parcări ale unor hipermarketuri, parcare gratuită în toate spaţiile publice special amenajate, sau zero emisii poluante, susţine compania.
De asemenea, la Constanța vehiculele hibrid sau electrice beneficiază de parcare gratuită.
Prin H.C.L nr. 227/2019 pentru completarea H.C.L nr. 221/2017 privind aprobarea unor tarife pentru plata unor servicii de utilități publice, Consiliul local al municipiului Constanța a stabilit faptul că “Persoanele fizice sau juridice din municipiul Constanța, utilizatori de autovehicule hibrid sau electrice, beneficiază de gratuitate, pentru folosirea locurilor de parcare din parcările publice cu plata cu tarif orar, de pe teritoriul municipiului Constanța”.
Identificarea acestor autovehicule se va face printr-o vinietă emisă de Primăria Municipiului Constanța.”
În acest sens, cei interesați pot depune la sediul Direcției Gestionare Servicii Publice, strada Ștefan Mihăileanu, nr. 10, o cerere la care vor atașa în copie următoarele documente:
– Carte de identitate sau certificat de înregistrare fiscal
– Declarație GDPR – se găsește pe site-ul Primăriei Constanta
– Certificat de înmatriculare al autovehiculului
– Documente care fac dovada dreptului de utilizare al autovehiculului.
Aceste documente pot fi transmise și pe adresa de e-mail: parcari@primaria-constanta.ro
Peste 3,800 de utilizatori au încercat deja serviciile eGO și au simțit plăcerea electrizantă de a conduce un BMW i3, bucurându-se de principalul beneficiu oferit de sistemul de car sharing: plătești cât timp utilizezi efectiv mașina. Astfel, ai la dispoziție o mașină cu stil și design inovator ori de câte ori ai nevoie de ea, fără a avea grija unor costuri suplimentare generate de o mașină în proprietate personală, precum costuri de întreținere, asigurări, taxe sau parcare.
În prezent, serviciul este folosit în procent de peste 80% de clienți din retail, persoane cu stil de viață activ, care fac decizii inteligente în ceea ce privește cheltuielile lunare. Utilizarea mașinilor din flota eGO aduce beneficii importante precum zero costuri de combustibil, zero costuri de încărcare, atât în rețeaua dezvoltată de Primăria Capitalei, dar și în stații din benzinării și parcări ale unor hipermarketuri, parcare gratuită în toate spațiilepublice special amenajate, zero emisii poluante.
Tarifele pentru utilizatori sunt de sub 1 leu/minut de utilizare pentru clienţii BCR cu carduri George şi de 1,3 lei/minut pentru ceilalţi utilizatori. Aplicaţia eGo poate fi descărcată din App Store sau Google Play.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Făgădău: Puteți folosi cu încredere mașinile electrice pe care le puteți lăsa în orice parcare, fără a plăti”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI