Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

FESTIVALUL ANTIC TOMIS 29-31 august 2014 EDIŢIA a III-a

FESTIVALUL ANTIC TOMIS 29-31 august 2014

CAMPANIE DE STRANGERE DE FONDURI

Oraşul Constanţa se pregăteşte să îmbrace din nou veştmintele antice, pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului Antic Tomis din perioada 29-31 august 2014, eveniment ce a stabilit un nou model de manifestare cultural-istorică pe Litoralul Românesc.

După succesul înregistrat la primele două ediţii, cu peste 6000, respectiv 15000 de participanţi de toate vârstele, implicaţi în activităţile evenimentului, Asociatia Litoral – Delta Dunarii, organizatorul Festivalului, pregăteste o a treia ediţie la fel de amplă, la care asteptam peste 18000 de participanţi. Festivalul se va desfăşura şi anul acesta pe o perioadă de trei zile, cu un program bogat în activităţi educative, teatru antic, ateliere cu tematică, reconstituiri ale bataliilor istorice, proiecţii de filme, muzică antică şi dans, degustări de produse autentice şi multe alte surprize. Toate acestea urmăresc să readucă frumuseţea şi farmecul perioadei de glorie a Cetăţii Tomis în prezent, spre bucuria şi încântarea turiştilor ajunşi pe litoral, dar şi a localnicilor.

Festivalul Antic Tomis a fost o idee a agentiei de publicitate Groove Hour, inca din 2006, dar abia in urma prezentarii acestei idei in intalnirea cu presedintele ALDD, acest proiect a prins viata, devenind cel mai iubit eveniment din cele organizate de Asociatia noastra si beneficiind de parteneriat in organizare din partea echipei Groove Hour, pentru primele doua editii. Pentru aceasta editie, Asociaţia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării beneficiaza de sprijn din partea Primariei Constanta si de o contributie din bugetul Taxei de promovare colectate la nivelul Mamaia si Sat Vacanta.

Pentru a continua sa crestem nivelul si imaginea Festivalului Antic Tomis, si pentru a da ocazia constantenilor si operatorilor privati sa devina Parteneri ai Festivalului, lansăm o Campanie de strângere de fonduri în sprijinul acestui eveniment. Astfel, ne adresăm atât societăţilor comerciale care doresc să susţină acest festival prin sponsorizare (donaţie minimă de 100 ron/ 25 euro) cât şi publicului larg si miilor de fani care iubesc singurul Festival istoric al oraşului Constanţa (donaţie minimă de 30 Ron/ 7 euro).

Menţionăm că fondurile strânse de la iubitorii şi susţinătorii celei de-a treia ediţii a Festivalului Antic Tomis vor fi folosite in scopul amenajării taberei antice, realizării de ateliere tematice şi la achiziţionarea elementelor de logistică necesare bunei desfăşurări a tuturor activităţilor.

Cei care doresc să contribuie financiar la buna organizare a acestui festival pot face donaţii în LEI sau valută (EUR) într-unul din următoarele conturi ale Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunarii, deschise la Banca Transilvania, Sucursala Constanta:

RO 37 BTRL 01401205E31793XX (LEI)
RO12 BTRL 0140 4205 E317 93XX (EURO)

Sau  pot realiza donatia direct la sediul Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, in numerar.

      In schimbul donaţiei, susţinătorii din publicul larg vor beneficia de o şedinţă foto cu dacii, romanii si regina Tomiris, intr-un spatiu special amenajat pentru Partenerii FAT, în timp ce sponsorii vor beneficia de un pachet de promovare în cadrul festivalului.

Declaratie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării:

  “Festivalul Antic Tomis aflat la cea de-a treia ediţie este,  atât pentru comunitatea locală dar şi pentru Asociaţia noastră, un eveniment de suflet, care atrage mulţi turişti şi o imagine pozitivă, atât de necesară Litoralului românesc. Organizarea evenimentului în staţiunea Mamaia – Parc Tăbăcărie, în  luna august, vrea să arate turiştilor care au ales ca destinaţie de vacanţă Litoralul Românesc, că, pe lângă mare, plajă, evenimente în cluburi, pot să se transpună şi în atmosfera şi istoria vremurilor de naştere a cetăţii Tomis. Suntem convinşi că cea de-a treia ediţie va avea un impact şi mai mare asupra turiştilor şi constănţenilor, iar evenimentul  va continua să atragă un interes fantastic şi va reprezenta o nouă pagină în istoria evenimentelor de promovare a Constanţei şi a Litoralului Românesc. Vă aşteptam la reîntâlnirea cu Tomiris, întemeietoarea cetăţii Tomis şi legiunile de daci şi romani, care vor reînvia Cetatea noastră!“

Pentru detalii suplimentare despre Festivalul Antic Tomis va rugam contactati:

Asociaţia pentru Promovarea si Dezvoltarea TurismuluiLitoral-Delta Dunării:
Telegondola corp D, 900001 Mamaia, Constanta
Tel : 0241.831.321, 0724.557.017, 0730.709.046      
E-mail : office@Asociaţia-litoral.ro
Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “FESTIVALUL ANTIC TOMIS 29-31 august 2014 EDIŢIA a III-a”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI