A fost aprobat noul regulament al statiunii Mamaia

Minivacanta de 1Mai

Consilierii locali municipali au votat două proiecte de hotărâre, unul dintre acestea vizând regulamentul de autorizare a activităților economice în Satul de Vacanță și stațiunea Mamaia.
Staţiunea Mamaia va avea, din 1 mai, un regulament care prevede că de pe promenadă vor dispărea poneii, bicicletele, minicarul, comerţul ambulant va fi redus cu două treimi, iar barurile de pe plajă vor trebui să îndrepte boxele spre mare, ca turiştii să nu fie deranjaţi de muzica dată tare.
„Nu veți mai vedea hărmălaie, haos, ponei, foarte multe de biciclete, triciclete, mașinuțe sau minicar pe promenadă. Totul va fi mult mai aerisit”, a mai spus Făgădău.
„Am votat proiectele care vizează activitățile din stațiunea Mamaia, regulamentul de autorizare a activităților economice în Satul de Vacanță și stațiunea Mamaia, împreună cu regulamentul de autorizare a teraselor amplasate în vecinătatea spațiilor de alimentație publică. Regulamentul este unul pentru care am depus multe eforturi. Am avut cinci rânduri de întâlniri cu agenții economici, evident că au fost controverse, dispute, fiecare își apără interesul business-ului pe care îl reprezintă, dar mă bucur că, la sfârșit, am reușit să facem un regulament, care se gândește în primul rând la turist, în al doilea rând la municipiul Constanța, care pune în echilibru activitățile economice. Ca reglementări, cu excepția zonelor dedicate pentru distracție, nivelul decibelilor este limitat la cel prevăzut de lege. Modul de orientare a boxelor este înspre mare în cazul beachbarurilor, respectiv în interiorul incintei în cazul teraselor. Poliția Locală este dotată cu sonometru clasa A, pentru a verifica eventualele reclamații. O altă reglementare este legată de comerțul ambulant. Anul acesta, de exemplu, standurile cu ochelari de soare dispar, pentru că sunt spații comerciale de unde poți să îți cumperi! Pentru legume-fructe, se reduce numărul de puncte la trei, amplasate echilibrat în stațiune, pentru că avem puncte de alimentație publică și sunt alte puncte unde poți să găsești! De asemenea, se reduce numărul de puncte de închiriere biciclete. (…) Trăsurile sunt în număr limitat, amplasate în locul de plecare de la telegondolă. Vor fi monitorizate astfel încât să nu genereze conflicte în trafic, să păstreze condițiile de igienă în zona de plecare și de deplasare și să nu apară mai mulți decât cei autorizați. Dispar poneii de tot. (…) Este interzis comerțul ambulant pe plajă. Cei care vor veghea la respectarea acestei interdicții sunt nu doar Poliția Locală, ci și cei care au închiriate plajele de la Apele Române, este responsabilitatea lor prin contractul pe care și l-au asumat. Evident, vom face comandamente de acțiune, Poliție Locală, Jandarmerie, Poliție națională, discrete, care să se îngrijească că turistul este în siguranță. Să poată să aleagă unde să intre, să nu fie întâmpinat și asaltat cu „hai la mine!” Știu că zona aceasta de întâmpinare trebuie să se desfășoare discret și nu agresiv, cum a fost anul trecut! Mai dispare autorizarea punctelor cu altă destinație de pe o terasă de alimentație publică. Erau anul trecut în zona Cazino, în special, terase pe care să desfășurau nu doar activitățile de alimentație publică, ci se transformaseră într-un bazar, în care vindeau pește prăjit, păpușele, orice altceva” a mai spus Făgădău.
De asemenea, reguli stricte vor exista și în privința aspectului unităților comeciale. De exemplu, vor fi interzise plantele decorative din plastic sau hârtie, iar umbrelele și copertinele vor trebui să fie albe, crem sau bej. Mobilierul trebuie să fie din de lemn, fier forjat ori plastic de calitate, cu design modern. Vânzarea bătuturilor alcoolice va fi interzisă pe plajă. Nici comercializarea alimentelor perisabile sau neambalate, precum porumbul fiert sau gogoșile, nu va fi permisă. Documentul reglementează și nivelul de zgomot permis în cazul unităților turistice și de alimentație publică. În cazul saloanelor fără orchestră, volumul muzicii nu poate depăși 75 de decibeli în interior. Nivelul de zgomot permis în cazul saloanelor cu orchestră este de maxim 90 de decibeli. În exteriorul unităților, nivelul muzicii nu poate depăși 70 de decibeli în zona funcțională, respectiv 65 de decibeli la limita acestei arii.
Amenzile pentru nerespectarea Regulamentului pleacă de la 1.000 lei şi pot ajunge la 2.500 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către organele de control abilitate ale Primăriei municipiului Constanţa, prin reprezentanţii Direcţiei Poliţiei Locale.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

2 comentarii la “A fost aprobat noul regulament al statiunii Mamaia”

  1. Mihai spune:

    Pe promenadă ar trebui interzis în totalitate accesul mașinilor de orice fel!!! Aprovizionarea să se facă până la maxim ora 9:00 iar, în rest, să fie rezervată exclusiv pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de role , trotinete sau cărucioare. Adică, de ce trebuie să vină melteanul cu mașina până la 2 metri de plajă!? Chiar nu poate să meargă 50 sau 100 metri pe jos din parcarea de la șosea?!

  2. madalina spune:

    Sa se faca ceva si in legatura cu accesul masinilor pe aleea de promenada. Nu poti merge linistit cu un copil la plimbare ca trebuie sa te feresti de masini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI