GALERIE FOTO – Startul Regatei Marilor Veliere 2016

regata marilor veliere 08
Peste 100.000 de spectatori sunt aşteptaţi să asiste la Regata Marilor Veliere, ce va avea loc între 8 şi 11 septembrie, în Portul Constanţa, la start urmând să se alinieze 13 vase din şase ţări, cu un total de peste o mie de membri de echipaj, unul dintre ele fiind Nava Şcoală „Mircea”.

Velierele vor putea fi admirate de turiști și constănțeni până pe 11 septembrie. Din țara noastră, navele vor mai ajunge în două porturi rusești, urmând ca pe 1 octombrie să ajungă la Varna, unde se va încheia competiția. Nu mai puțin de 13 veliere din șase țări se aliniază la start. Echipajele numără peste 1000 de membri.

regata marilor veliere 20
„După succesul primei ediţii din 2014, iată că reuşim la doar doi ani distanţă să fim gazda acestui minunat eveniment. În acest an şi-au anunţat prezenţa la Constanţa, iniţial, 15 nave. Două dintre ele s-au retras din motive tehnice, aşadar vom avea un număr egal cu cel din 2014. Ca şi atunci, va fi Nava Şcoală «Mircea», plus încă 12 ca să evităm cifra cu ghinion. Vor fi şapte nave clasa A, cea mai mare posibilă: Kaliacra din Bulgaria, Kruzenshtern din Federaţia Rusă, Mir din Federaţia Rusă, Mircea din România, Nadezhda din Federaţia Rusă, Pogoria din Polonia şi Royal Helena din Bulgaria. Lor li se vor alătura două veliere clasa B, Adornate din România şi Atyla, cu echipaj spaniol dar pavilion Vanuatu, şi avem încă patru veliere mici, clasele C şi D: Arial, Akela, Anna Maria şi Vityaz, toate din Federaţia Rusă”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Alin Vintilă, managerul acestui proiect.
Constanța oferă cele mai bune condiții pentru desfășurarea acestui eveniment. Acesta este și motivul pentru care a fost ales ca port principal pentru competiție.

regata marilor veliere 25
“Este un sentiment unic să poți participa la un astfel de eveniment”. O spune chiar unul dintre marinarii aflat la bordul unui velier rusesc. Elay se simte onorat să facă parte din echipajul navei Mir în această competiție.
Duminică, toate cele 13 veliere vor porni într-o paradă de-a lungul țărmului românesc. Cei care se vor afla în stațiunea Mamaia, le vor putea observa chiar de pe malul mării.

regata marilor veliere 03
Organizatorii au pregătit pentru fiecare zi o serie de evenimente care să atragă publicul. Pe lângă vizitarea velierelor, cei prezenţi vor putea să urmărească mai multe concerte ale unor artişti celebri, precum Loredana, Vama, Corina, Vunk, dar şi ansambluri ale etniilor din Dobrogea.
„Publicul va putea vizita gratuit navele, de la deschiderea de joi, 8 septembrie, până la momentul în care se vor pregăti de plecare, duminică, 11 septembrie, ora 12.00. În toată această perioadă, navele pot fi vizitate gratuit. Vor mai activităţi în terminalul de pasageri: jocuri marinăreşti, concerte. În fiecare seară, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, aici în port, la dana de pasageri, vor fi concerte live. În prima seară deschidem cu Vama, apoi continuăm cu Vunk, iar la final cu Loredana şi un spectaculos foc de artificii. Noi am vrut să adăugăm o altă particularitate care ne diferenţiază aici, în Dobrogea. Este vorba de multiculturalitate, prin urmare în fiecare seară vom deschide cu cântece şi dansuri ale etniilor dobrogene, iar ele vor avea standuri de prezentare în care îşi vor aduce elemente de artizanat, gastronomie, încercând astfel să punem la un loc ce ne reprezintă pe noi aici, în Dobrogea – marea, navele, dar şi multiculturalitatea”, a mai declarat Alin Vintilă.

regata marilor veliere 15
Costul total al evenimentului este de 300.000 de euro, reprezentând plăți directe şi servicii. Primăria Constanţa a finanţat evenimentul cu 400.000 de lei, din care s-au plătit taxa pentru organizarea Regatei, scena pentru evenimente şi transportul vizitatorilor.
Intrarea în toate cele patru zile ale Regatei Marilor Veliere este gratuită.
Pe lângă vizitarea gratuită a velierelor, cei prezenţi vor putea să urmărească mai multe concerte ale unor artişti precum Loredana, Vama, Corina, Vunk, dar şi ansambluri ale etniilor din Dobrogea şi vor putea vizita, standuri de prezentare cu produse artizanale şi gastronomice Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaţionale ce se desfăşoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizaţie non-profit din Marea Britanie care, în 2007, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activităţii sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele şi promovarea prieteniei şi înţelegerii la nivel internaţional.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “GALERIE FOTO – Startul Regatei Marilor Veliere 2016”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI