Gorghiu: Nici Tudorel Toader, nici majoritatea PSD-ALDE nu au arătat că ar fi înţeles raportul GRECO

alina Gorghiu
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a declarat miercuri în plenul Senatului, că nici Tudorel Toader, nici majoritatea PSD-ALDE nu au arătat că ar fi înţeles raportul GRECO sau că le-ar păsa de conţinutul documentului.

Ar fi fost extraordinar de bine să avem această dezbatere mai devreme. Suntem în 9 mai şi dezbaterea vine în momentul în care au trecut săptămâni bune de la publicarea raportului GRECO, iar toate ne arată clar că nici majoritatea PSD-ALDE şi nici Ministerul Justiţiei nu au înţeles raportul sau nu le pasă. Refuzul de a ţine cont de concluziile raportului a fost una dintre cele mai mari erori. Haideţi să spunem pe şleau care contextul în care ne aflăm. Unu: legile justiţiei sunt în continuare la CCR, APCE a aprobat sesizarea Comisiei de la Veneţia, grupul de state împotriva corupţiei, GRECO, a adoptat în martie acest raport, recomandând consultarea Comisiei de la Veneţia, România fiind printre statele care au implementat recomandările de combatere a corupţiei într-un mod nesatisfăcător. Mă uit spre majoritate, spre banca Guvernului, pentru că noi toţi avem nevoie de o explicaţie de bun simţ şi decentă, care să vină chiar şi în ultimul ceas, dar necesară pentru a nu veni suspiciunea că majoritatra PSD e prizoniera unei conduceri care îşi rezolvă problemele penale prin modificări aduse Justiţiei„, a declarat Gorghiu.
Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care îşi exprimă „profunda îngrijorare” faţă de anumite aspecte ale reformelor sistemului de justiţie adoptate de Parlamentul de la Bucureşti. (Foto: Carmen-Ile)

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Gorghiu: Nici Tudorel Toader, nici majoritatea PSD-ALDE nu au arătat că ar fi înţeles raportul GRECO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI