Guvernul a aprobat retragerea OUG 13/2017 privind Codurile penale

Sorin Grindeanu
Guvernul a aprobat duminică abrogarea ordonanţei de urgenţă a Executivului privind modificarea codurilor penale.

Decizia a fost luată în şedinţa de urgenţă a Executivului convocată de premierul Sorin Grindeanu.
„În cadrul ședinței de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanță de Urgență pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informațiile vor fi făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului” se arată într-un comunicat transmis Lumea Presei.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiției să demareze de urgență dezbateri publice cu toate partidele politice și cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanța care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Guvernul a aprobat retragerea OUG 13/2017 privind Codurile penale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI