Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Iohannis către militari: Chiar dacă nava nu dispune de ultimele tehnologii, reușiți să compensați

Presedintele_Ioannis_in_Portul_Constanta1
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri după-amiază, trei nave care au participat la „Sea Shield 19”, cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, printre acestea aflându-se şi fregata „Regele Ferdinand”.

Şeful statului i-a felicitat pe militarii români pentru cum s-au comportat la acest exerciţiu şi le-a spus că, deşi nava nu dispune de toate facilităţile pe care şi le doresc, reuşesc să compenseze prin capacitatea lor şi prin inventivitate.
Ulterior, Iohannis a felicitat militarii de pe fregata „Regele Ferdinand” pentru rezultatele obținute în urma exercițiului desfășurat săptămâna aceasta.
Mă bucur foarte mult că ne întâlnim aici după ce aţi terminat exerciţiul. În vizita pe navă mi s-a prezentat exerciţiul, rezultatele acestuia şi, acum la acest moment, pot să vă spun ceva foarte simplu: felicitări. Sunt foarte mândru de voi şi de munca pe care aţi depus-o şi pe care o depuneţi. Este îmbucurător şi liniştitor dacă aflu de la comandanţii voştri că v-aţi integrat foarte bine cu participanţii din alte ţări. Mi-a plăcut foarte mult când am auzit că, în condiţiile în care nava nu dispune chiar de toate facilităţile pe care vi le doriţi, reuşiţi foarte bine să completaţi prin capacitatea voastră şi prin inventivitate, să vă completați. În concluzie, sunt foarte bucuros că am venit astăzi aici, că v-am întâlnit, că am primit direct și imediat rezultatele acestui exercițiu. Felicitări! La finalul alocuțiunii, vă spun „Bun cart înainte„, le-a spus militarilor de pe Fregata Ferdinand.
Preşedintele României a vizitat apoi nava canadiană „HMCS Toronto” şi pe cea olandeză „Zr. Ms. Evertsen”.
România pentru 50 de ani a fost un receptor al apărării furnizate de NATO, iar astăzi, sunt în poziția să afirm că oferim siguranță țărilor membre în Alianța NATO. Pentru mine, acest exercițiu e foarte important, pentru că este Marea Neagră, e o zonă complexă. Pentru mine și pentru România e important că sunteți aici, că lucrați aici, în Marea Neagră, lucrând împreună, pregătindu-ne împreună şi cunoscându-ne reciproc. Marea Neagră este o zonă complicată și avem nevoie de NATO, dar acum pot spune că este şi un furnizor de securitate în regiune„, le-a spus Iohannis militarilor olandezi.
Forţele Navale Române au organizat, în perioada 5-13 aprilie, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. La exerciţiul din acest an au participat 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care au exersat proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre. (Sursa foto: presidency.ro)Presedintele Ioannis in Portul Constanta2

Presedintele Ioannis in Portul Constanta3

Presedintele Ioannis in Portul Constanta4

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Iohannis către militari: Chiar dacă nava nu dispune de ultimele tehnologii, reușiți să compensați”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI