Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Klaus Iohannis a primit vizita ministrului Afacerilor Externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se

Klaus Iohannis si Yun Byung-se
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, 20 februarie 2017, pe ministrul sud-coreean al Afacerilor Externe, Yun Byung-se, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la București.

Discuțiile cu ministrul sud-coreean au privit consolidarea relației politice și economice bilaterale și situația de securitate din Peninsula Coreeană.
Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea, împărtășită pe deplin de înaltul oficial sud-coreean, pentru intensificarea dialogului politic la nivel înalt și consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, singurul parteneriat de acest nivel dezvoltat de România cu o țară de pe continentul asiatic, cu accent pe cooperarea economică.
Președintele României a susținut o abordare pragmatică în sfera cooperării economice, care să permită creșterea schimburilor comerciale dintre cele două țări și sporirea investițiilor sud-coreene în România, pe măsura potențialului celor două economii. De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat dorința României ca Republica Coreea să revină în topul primilor investitori străini în țara noastră, subliniind avantajele reprezentate de creșterea economică — în 2016, cea mai mare din UE—, mediul economic pozitiv și competitiv și de gradul înalt de pregătire a forței de muncă.
Ministrul Yun Byung-se a accentuat importanța acordată de Republica Coreea relației de parteneriat strategic cu România, care are, la fel ca și țara sa, o relație strategică puternică cu Statele Unite, ambele state având vecinătăți care pun probleme complexe. Oficialul sud-coreean a evidențiat dorința puternică a țării sale de a dezvolta o relație cât mai strânsă cu România în plan politic și economic, în acest din urmă domeniu exprimând interes pentru oportunități de afaceri în țara noastră în infrastructură, energie, IT, mediu și altele.
Ministrul Yun Byung-se a prezentat, de asemenea, elementele de actualitate cu privire la situația de securitate din Peninsula Coreeană, inclusiv în contextul noului test balistic efectuat de Republica Populară Democrată Coreeană (R.P.D.C.) la 12 februarie.
Președintele Klaus Iohannis a arătat că România va continua să condamne încălcările, de către autoritățile de la Pyongyang, ale Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, care solicită stoparea dezvoltării armelor de distrugere în masă și a programelor balistice ale R.P.D.C., ministrul sud-coreean exprimând mulțumirile țării sale pentru conduita constantă a României.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Klaus Iohannis a primit vizita ministrului Afacerilor Externe al Republicii Coreea, Yun Byung-se”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI