Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Mădălina Ghenea a devenit mamă cu acte în regulă.

Mădălina Ghenea a devenit mama

În urmă cu aproximativ doi ani, Mădălina Ghenea s-a îndrăgostit atât de tare de un bebeluş din Haiti, încât a decis să-l ajute cu tot ceea ce poate, plătindu-i chiar şi o operaţie destul de costisitoare. De câteva luni însă, românca a reuşit să-l înfieze, cu acte, pe micuţ.
M-am îndrăgostit de acest loc, de Haiti, pentru că acolo l-am întâlnit pe acest copilaş care mi-a făcut viaţa mai frumoasă. Avea nevoie de o operaţie foarte urgentă şi de atunci a rămas copilaşul meu!” a povestit Mădălina.
Mădălina Ghenea nu a ascuns faptul că-şi doreşte mulţi copii, dacă se poate chiar zece, ai ei sau adoptaţi. Ba chiar a avut ocazia să exerseze rolul de mamă într-un film în care a jucat alături de un bebeluş.

Conform publicatiei Libertatea, în urmă cu aproape doi ani, cu ocazia unei vizite în Haiti, olteanca a rămas profund impresionată de viaţa pe care o duc copiii de acolo. Un bebeluş, băieţel, i-a atras atenţia în mod deosebit.
Cum l-a îndrăgit pe loc, s-a oferit să-l ajute necondiţionat. A fost pentru el ca o a doua mamă, căci i-a trimis bani, cadouri şi tot ceea ce avea acesta nevoie. Pentru că a prins drag de el, Mădălina nu s-a lăsat până nu l-a adoptat cu acte pe micuţ. Iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. Acum, românca îl poate lua pe Nor la ea acasă sau chiar în vacanţe.
De câteva luni, Ghenea a reuşit să-l înfieze, cu acte, pe băieţel. Şi pentru că a devenit mămică, actriţa a început să refuze mai multe joburi, ocupată fiind cu îngrijirea fiului ei adoptat!

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Mădălina Ghenea a devenit mamă cu acte în regulă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI