Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

O mare de oameni s-a distrat la Neversea. Programul zilei a doua – FOTO/VIDEO

Festivalul_Neversea2
A fost o noapte plină de distracție și adrenalină, la festivalul Neversea de pe litoral, unde 60 de mii de tineri au vibrat la unison pe acordurile celor mai buni artişti ai momentului. G-Eazy, ATB și Alex Parker au fost printre cei mai așteptați artiști. Show-urile de lasere și efectele speciale au completat peisajul. Pentru că numărul mare de turiști a depășit așteptările, la miezul nopții, cozile la ghișeele de check-in se întindeau pe câteva sute de metri.

Tineri din toată lumea au venit în oraşul de la malul mării pregătiţi pentru o petrecere-maraton. Îi aşteaptă scene fabuloase cu muzică electrizantă până la răsărit.
Mii de oameni din România, dar și din alte țări, au sosit încă de dimineață la Constanța. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Unii dintre artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați de numărul mare de fani.
Fanii festivalului au avut ocazia să danseze alături de acrobaţi, dar şi să admire o paradă impresionantă a creaturilor fabuloase ale mării. De altfel, fiecare scenă din festival a fost animată de dansatori costumaţi, atât din România, cât şi din străinătate.
Debutul ediției cu numărul trei a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna și mult așteptatul G-EAZY.Alex_ParkerArtistul Alex Parker este cunoscut datorită faptului că a mixat de pe o turbină eoliană, de la o înălțime de 100 de metri, timp de cinci ore.
„Momentul a fost creat pentru a transmite un mesaj și pentru a marca colaborarea dintre NEVERSEA și Cez Group. Intenția este ca în 2020, NEVERSEA să devină un festival alimentat cu energie produsă de eoliene. Producem mult plastic, consumăm multe resurse, în momentul de față sunt ineficienți. M-am simțit super tare. Priveliștea a fost extraordinară și cu toate că bătea vântul nu mi-a fost frig. Cât despre frica de înălțime, înainte de eveniment mi-am impus să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut, conștient fiind că o să-mi aducă un aport în carieră. Efectiv, mi-am antrenat creierul. Astăzi, pe main stage a fost altfel, pentru că a fost de 10 ori mai multă lume decât anul trecut. Poate pentru că a fost deschiderea sau poate pentru că nu a fost atât de cald. A fost super. Mi-a plăcut foarte mult. După NEVERSEA mă întorc acasă și mă apuc de un EP pentru că vreau să schimb direcția muzicală începând din toamnă. În august o să zbor de pe continent, o să stau două luni în Los Angeles. Mă întorc, stau două zile în țară după care o să plec în Amsterdam să consolidez tot ce creez în timpul asta“, a declarat Alex Parker.
La cea de-a treia ediție a festivalului Neversea, a fost organizată și o zonă numită Nostalgia. În boxe a răsunat muzica anilor ’90, iar participanții au putut admira o expoziție de mobilă și tehnologie veche. Mai mult, o bucată de plajă a fost transformată într-o sală de clasă unde petrecăreţii s-au simțit din nou elevi.
La revărsatul zorilor, muzica încă răsuna pe plaja Neversea.
Aproape 300 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
În ceea ce privește numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit informațiile făcute publice de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, 216 adulți și 75 minori au avut nevoie de asistență medicală la punctele de Prim Ajutor Medical și la Posturile Medicale Avansate.
În prima zi a festivalului, 102 pompieri, paramedici SMURD și voluntari ISU, în 3 Puncte de Prim Ajutor și 2 Posturi Medicale Avansate cu 3 senilate, 3 autospeciale transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și o autospecială de intervenție au asigurat măsuri specifice pentru un climat de siguranță al participanților.
Printre cei care vor urca astăzi, pe scenele festivalului sunt Sean Paul, Grasu XXL, The Motans, Afrojack, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici, Pascal Junior, Rosario, Lilly Palmer, Culese din Cartier, și nu numai.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “O mare de oameni s-a distrat la Neversea. Programul zilei a doua – FOTO/VIDEO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI