Ministrul Afacerilor Interne: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite

Gabriel-Oprea

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite, precizând că are sprijinul premierului Victor Ponta în acest demers.
Potrivit lui Oprea, aceste proceduri vor fi reanalizate „în regim de urgenţă”, după tragedia în care patru oameni şi-au pierdut viaţa, în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.
Am decis și am tot sprijinul primului ministru, al guvernului, să regândim tot ceea ce înseamnă proceduri de intervenție în situații de urgență pentru a asigura eficiență maximă a acestui sistem. Am dispus examinarea în regim de urgență a procedurilor Departamentului pentru situații de urgență și a tutror structurilor cu responsabilități în astfel de situații”, a afirmat ministrul.
Acesta a precizat că „la nivelul fiecărui județ s-a realizat o analiză a categoriilor de riscuri, în raport cu particularitățile acestora și reursele existente pentru intervenție imediată”.
Toate aceste date vor sta la baza elaborării concepției unice de intervenție a sistemului integrat de acțiune la situații de urgență, pe care la final o vom prezenta în cadrul comitetului național pentru situații speciale de urgență”, a mai spus Gabriel Oprea.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Ministrul Afacerilor Interne: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI