Ministrul Gabriel Leș a avut o întâlnire cu seful Comandamentului maritim aliat de la Northwood

Gabriel Les si viceamiralul Clive Johnstone
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Beniamin Leș, a avut joi, 2 noiembrie, o întâlnire bilaterală cu viceamiralul Clive C.C. Johnstone, comandantul Comandamentului maritim aliat de la Northwood, discuţiile vizând evoluţiile recente din mediul regional şi internaţional de securitate, demersurile de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi a prezenţei avansate pe flancul estic, cu accent pe domeniul maritim.

Cei doi oficiali au reiterat importanţa Mării Negre pentru Alianţă, ca zonă de interes special pentru securitatea europeană şi euro-atlantică, şi au subliniat importanţa prezenţei navelor şi capacităţilor aliate în regiune, în vederea desfăşurării unui program consistent de exerciţii comune cu forţele navale ale aliaţilor riverani. În context, au fost discutate semnificaţia strategică şi obiectivele exerciţiului „Sea Shild 17”, ce se desfăşoară în perioada 1 – 10 februarie, cu implicarea a 2800 de militari, 16 nave de suprafaţă, a unui submarin şi a 10 aeronave.
Ministrul Leş s-a referit la stadiul implementării deciziilor Summit-ului de la Varşovia, cu accent pe prezenţa credibilă şi persistentă a NATO pe teritoriul naţional şi la Marea Neagră, element esenţial al consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare. De asemenea, ministrul a prezentat stadiul iniţiativelor promovate de România în acest domeniu şi a solicitat sprijinul concret al MARCOM pentru avansarea elementelor specifice de realizare a prezenţei avansate în domeniul maritim.
Comandantul MARCOM a mulţumit pentru contribuţia de substanţă a țării noastre la eforturile Alianţei pe dimensiunea maritimă, subliniind importanţa expertizei regionale la Marea Neagră pentru menţinerea şi dezvoltarea posturii NATO de descurajare şi apărare, în conformitate cu deciziile de la Varşovia.
Ministrul român al apărării a reconfirmat angajamentul pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare.
Tot astăzi, viceamiralul Johnstone s-a întâlnit cu generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, iar discuţiile au vizat identificarea modalităţilor de consolidare a securităţii maritime aliate, participarea Forţelor Navale Române la exerciţii militare multinaţionale, sub comandă NATO, şi modalitatea de diversificare a cooperării în cadrul Aliat, prin participarea navelor statelor membre ale NATO şi partenere la exerciţii organizate de România în Marea Neagră. (Sursa foto: mapn.ro)

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Ministrul Gabriel Leș a avut o întâlnire cu seful Comandamentului maritim aliat de la Northwood”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI