Mircea Băsescu rămâne în arest

mircea_basescu_arest_preventiv

Mircea Băsescu, dar şi complicele său, Marian Căpăţână, au fost aduşi astăzi, din nou, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa.
Magistrații au analizat dacă se impune ca cei doi să rămână, în continuare, în arest preventiv. După ședință, judecătorii au decis să prelungească mandatele de arestare pentru cei doi.
Sentința judecătorilor este definitivă. Magistrații au luat aceeași decizie și față de Marian Căpătână.
Până în prezent, judecătorii constănțeni au respins toate solicitările formulate de Mircea Băsescu și Marian Căpățână pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu eliberarea sub control judiciar.
Fratele președintelui și Marian Căpățână sunt învinuiți de procurorii DNA că ar fi luat de la familia lui Bercea Mondial 600 de mii de euro pentru a obține eliberarea din arest a interlopului. Cei doi au fost arestați după ce familia lui a făcut publice filmările în care fratele președintelui recunoștea că a luat cel puțin o parte din sumă.
De asemenea, peste aproximativ două săptămâni, Curtea de Apel Constanţa va analiza şi contestaţia formulată de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână împotriva deciziei Tribunalului Constanţa, de la începutul lunii septembrie, când s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Mircea Băsescu rămâne în arest”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI