Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Nicuşor Constantinescu a fost reţinut în Turcia

nicusor-constantinescu

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Nicușor Constantinescu a fost reţinut marţi, la o secţie de poliţie din Istanbul, şi urmează să fie dus la o instanţă, pentru confirmarea mandatului de urmărire internaţională emis pe numele lui după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă.
După ce autorităţile turce vor încuviinţa extrădarea lui Nicuşor Constantinescu, în baza mandatului de urmărire internaţională, acesta va fi preluat de către poliţiştii români şi adus în ţară, au mai spus sursele citate.
Ministerul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, autorităţilor din Turcia documentelor necesare pentru aducerea în ţară a lui Constantinescu, judecat în mai multe dosare.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi în Turcia de mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii, au declarat, surse judiciare.
Pe 23 iulie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al trelea, pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Nicuşor Constantinescu a fost reţinut în Turcia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI