O nouă lege le dă de furcă românilor cu mașini la mâna a doua

Noi prevederi ala Codului rutier1
Noua prevedere din codul rutier, care va fi valabilă din 20 mai, face problematică achiziţionarea unei mașini la mâna a doua, iar nerespectarea acesteia va fi sancţionată drastic.

Potrivit evz.ro, atunci când cineva îşi va cumpăra o mașină rulată, persoana respectivă va fi obligată, potrivit noii legi, să anunţe tranzacția în termen de 90 de zile de la data dobândirii vehicului. Neanunţarea în timp util cu privire la tranzacţie va atrage o amendă consistentă, de până la 2.900 de lei. De asemenea, va fi suspendată automat și înmatricularea acelui vehicul, potrivit a1.ro.
În cazul încălcării noii legi, survine întâi suspendarea înmatriculării. La rândul ei, circulația pe drumurile publice cu mașini a căror înmatriculare a fost suspendată, va fi interzisă și deci, vor fi date amenzi dacă persoane respectivă este prinsă de polițiștii rutieri.
Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum și a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată„, prevede Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “O nouă lege le dă de furcă românilor cu mașini la mâna a doua”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI