Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Paza și protecția unităților de învățământ preuniversitar – o prioritate pentru MEN

Paza in scoli
Paza unităților de învățământ este o prioritate și pentru Ministerul Educației Naționale, reprezentanții acestuia analizând și căutând în mod constant modalitățile prin care, cu sprijinul autorităților publice locale, cât mai multe școli și licee din România să beneficieze de servicii de pază și protecție.

„Având în vedere incidentul extrem de grav care s-a petrecut într-o unitate de învățământ din județul Vaslui (o elevă a fost victima unei agresiuni chiar în cancelaria școlii), dar și alte cazuri de violență în școli, Ministerul Educației Naționale precizează că tema violenței în mediul școlar este un subiect ce preocupă în mod constant autoritățile române, atât la nivel central, cât și la nivel local” se arată într-un comunicat al MEN, remis Lumea Presei.
Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr din comuna Oşeşti, acuzat că a intrat înarmat cu un cuţit într-o şcoală din comună, unde a ameninţat o elevă, pe mama acesteia şi pe o profesoară şi a rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Paza și protecția unităților de învățământ preuniversitar – o prioritate pentru MEN”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI