Peste 360 de dosare penale întocmite de poliţişti, în patru zile

dosare penale
Peste 360 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii au aplicat aproape 14.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care peste 12.000 la regimul rutier.

Aproximativ 5.500 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase ori de la alte formaţiuni şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat, în ultimele patru zile, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică.
În perioada 8 – 11septembrie a.c., poliţiştii au efectuat 47 de percheziţii, 1.562 de controale şi 391 de filtre şi 5 razii.
În cele patru zile, au fost constatate 362 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 228 în flagrant.
Poliţiştii au identificat 312 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 34 au fost reţinute şi 27 arestate. Au fost depistate 5 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au fost confiscate 17 arme (3 letale şi 14 neletale) şi 63 de bucăţi de muniţie.
De asemenea, 24 de persoane urmărite au fost depistate şi 25 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost puse în executare.
Totodată, au fost aplicate 13.921 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.504.945 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 118.772 de lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.235 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 245 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 49 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 12.073, dintre care 83 pentru consum de alcool şi 3.200 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 477 de permise de conducere şi au retras 324 de certificate de înmatriculare.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Peste 360 de dosare penale întocmite de poliţişti, în patru zile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI