Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Presedintele Iohannis a participat la deschiderea Summitului ONU

Presedintele_Iohannis_la_summit_ONU
Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015. În cadrul acestei reuniuni, Papa Francisc a susținut un discurs.
Potrivit trimisului special al Agerpres, șeful statului român a fost însoțit, la deschiderea summitului, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, și de reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga.
Președintele Klaus Iohannis efectuează, începând de joi, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.
În prima zi a vizitei sale în SUA, Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanți ai sectorului financiar american, ai unor bănci și fonduri de investiții, cu investitori instituționali prezenți și viitori pe piața de capital din România, precum și cu numeroși oameni de afaceri interesați de potențialul investițional oferit de economia României. Printre aceștia s-au numărat reprezentanți ai Morgan Stanley, Eliot, Eaton Vance Management, The Carlyle Group, JP Morgan, Prince Street Capital Management, Franklin Templeton.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Presedintele Iohannis a participat la deschiderea Summitului ONU”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI