Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Prioritatile noului Ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea la inceput de mandat

Cristian Ghinea
Miercuri, 27 aprilie, domnul Cristian Ghinea a fost învestit în funcția de Ministru al Fondurilor Europene. Prioritățile pe care le va urmări ministrul se axează pe două direcții principale: rezolvarea problemelor urgente, esențială pe termen scurt, și eficientizarea unor proceduri, cu impact pe termen mediu și lung.

Problemele urgente pe care se va concentra activitatea ministerului se referă la închiderea în condiții optime a Programelor operaționale 2007-2013 și lansarea în cel mai scurt timp a apelurilor pe noua perioadă de programare 2014-2020.
Eficientizarea unor proceduri în abordarea și gestionarea fondurilor europene, vizată de ministrul Cristian Ghinea, va include mai mulți pași, primul fiind introducerea costurilor simplificate.
Voi aplica principiul debirocratizării și simplificării procedurilor și în domeniul fondurilor europene, principiu pe care l-am abordat prin inițiativele demarate la Cancelaria Prim-Ministrului. Vom introduce costuri simplificate pentru un număr cât mai mare de cheltuieli, astfel încât statul să nu mai consume resurse pentru a controla hârtii, ci să se concentreze pe urmărirea impactului proiectelor. Fondurile europene sunt o șansă de modernizare pentru România și acest minister trebuie să se concentreze pe modernizare, pe ce lăsăm în urmă, nu pe verificatul de hârtii. Propunem un parteneriat societății și beneficiarilor: să dezvoltăm împreună România. Sunt conștient de întârzierile acumulate, promit oamenilor predictibilitate: vom discuta împreună un calendar realist al lansărilor de ghiduri și ne vom ține de acel calendar”, a declarat într-un comunicat, ministrul Cristian Ghinea.
De asemenea, domnia sa a mai spus că în perioada imediat următoare va pune bazele unui mecanism de transparență și monitorizare prin care societatea civilă și mediul academic să urmărească fiecare proiect de dimensiune mare implementat de instituțiile publice.
Cristian Ghinea s-a remarcat ca expert în politici europene în calitate de fondator și director al think-tank-ului Centrul Român de Politici Europene (CRPE). A scris editoriale pentru revista Dilema Veche pe teme de politică europeană și internațională.
CRPE a publicat sub conducerea sa numeroase analize și rapoarte pe diferite teme din zona afacerilor europene, spre exemplu: „Suntem în grafic la investirea banilor UE? 2010: primul bilanț”; “Bugetul UE: Ce se schimbă, ce rămâne și ce câştigă România”; ”Dezvoltare regională: România are nevoie de zone urbane funcționale”.
De asemenea, domnul Ghinea a lucrat ca expert în peste 20 de proiecte în domeniile: politici europene anti-corupție, integritate publică, reprezentarea României la nivelul Uniunii Europene, inițiative pe relația cu Republica Moldova.
A absolvit Școala Națională de Științe Politice și Administrative și deține un master în Guvernare Europeană la London School of Economics (LSE), universitate aflată în top 10 academic mondial în științe sociale.
În 2012 a publicat cartea „Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituțiile anti-corupție?” și, de asemenea, este autor și co-autor al altor peste 30 rapoarte din domeniile afacerilor europene.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Prioritatile noului Ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea la inceput de mandat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI