Secretarul de stat George Ciamba a primit vizita ambasadorului Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș

George-Ciamba-la-primit-pe-ambasadorul-Turcia-Osman-Ertas
Foto: MAE

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, l-a primit astăzi, 23 septembrie 2014, pe ambasadorul agreat al Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Demnitarul român l-a felicitat pe ambasadorului Osman Koray Ertaș şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al MAE în desfăşurarea activităţii sale în România. Totodată, a exprimat încrederea în menţinerea şi dezvoltarea, pe durata mandatului la Bucureşti, a unui dialog politic la nivel înalt intens şi a unei cooperări substanţiale.
Secretarul de stat a făcut o trecere în revistă a stadiului relaţiilor bilaterale, care se află în prezent la un nivel excelent din punct de vedere al cooperării politice, strategice şi economice. Demnitarii au evidenţiat că frecvenţa dialogului politic şi la nivel parlamentar în ultima perioadă confirmă foarte buna cooperare între cele două ţări.
Totodată, secretarul de stat a adus în discuţie necesitatea dezvoltării în continuare a schimburilor comerciale şi diversificarea investiţiilor, menţionând exemple de succes ale unor investiţii turce în România. Interlocutorii şi-au exprimat aprecierea pentru colaborarea româno-turcă în cadrul organizaţiilor internaţionale, fiind amintite în acest sens cooperarea la nivelul NATO, ONU, SEECP şi alte iniţiative regionale. George Ciamba a amintit sprijinul acordat de România în procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană. De asemenea, a fost evidenţiată importanţa colaborării şi coordonării în domeniul securităţii la nivel bilateral, în formatul consultărilor trilaterale, alături de Polonia, şi în cadrul proiectelor euroatlantice.
Ambasadorul Republicii Turcia a mulţumit pentru primire şi a subliniat interesul autorităţilor turce pentru amplificarea bunelor relaţii de prietenie şi colaborare în toate domeniile.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Secretarul de stat George Ciamba a primit vizita ambasadorului Republicii Turcia, Osman Koray Ertaș”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI