Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a primit vizita preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur

Secretarul de stat George Ciamba a primit vizita Annei Brasseur
Foto: MAE
Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut astăzi, 5 septembrie 2014, o întrevedere cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur, aflată în vizită în România, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Vizita preşedintelui APCE la Bucureşti, prima de la preluarea mandatului în ianuarie 2014, a permis trecerea în revistă de către cei doi demnitari a importanţei continuării dialogului politic la nivel înalt cu organizaţia de la Strasbourg şi a rolului pe care România îl poate juca în consolidarea stabilităţii şi a instituţiilor democratice din statele din vecinătate, precum şi importanţa sprijinului pe care autorităţile de la Bucureşti îl acordă activităţii Consiliului Europei, respectiv a APCE.
În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat teme privind cooperarea dintre România şi Consiliul Europei, îndeosebi în ceea ce priveşte componenta regională, cu accent pe rolul României în susţinerea consolidării valorilor democratice în ţările din vecinătate (Ucraina, R. Moldova, Caucazul de Sud, respectiv ţările din Balcanii de Vest).
Secretarul de stat pentru afaceri europene şi preşedinta APCE au discutat criza din Ucraina şi perspectivele de soluţionare a acesteia, având în vedere evoluţiile recente, precum şi modalităţile concrete prin care Consiliul Europei, respectiv statele membre, pot ajuta la stabilizarea acestui stat membru (precum participarea României la finanţarea Pachetului de măsuri imediate al CoE pentru Ucraina). Totodată, cei doi demnitari au evidenţiat interesul şi sprijinul constant al României pentru R. Moldova şi eforturile acesteia pe calea reformelor democratice.
Cu această ocazie, înaltul oficial al Consiliului Europei a manifestat o deosebită apreciere pentru România, considerând că țara noastră, în acest context regional complicat, este un stat stabil, capabil să împărtășească din experienţa proprie statelor vecine. În acest cadru, cei doi demnitari şi-au exprimat interesul pentru continuarea dialogului bilateral.
Informaţii suplimentare
Anne Brasseur (Luxemburg, grupul Liberalilor Europeni/ALDE) şi-a început mandatul de preşedinte al APCE la 27 ianuarie a.c., fiind aleasă prin vot secret în cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La nivelul APCE, a fost preşedinte al grupului ALDE, în perioada 2009 – 2014, precum şi preşedinte al Comisiei de Cultură, Ştiinţă şi Educaţie, în intervalul 2008 – 2010.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a primit vizita preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Anne Brasseur”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI