Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Senatorul Dan Dova, trimis in judecata de procurorii DNA in dosarul CET Govora

Dan Sova trimis in judecata

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe senatorul Dan Șova, pentru trafic de influență, în dosarul CET Govora SA.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
„Astfel, în urma demersurilor întreprinse de inculpatul Șova Dan-Coman pe lângă Bălan Mihai, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective.
De menționat este faptul că, încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi”, se arată în comunicatul DNA, remis redacției Lumea Presei.
Acționând în această manieră, inculpatul Bălan Mihai a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte sus menţionate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
„Concret, inculpatul Șova Dan-Coman i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.
În schimbul acestui serviciu, Șova Dan-Coman a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.
În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora” spun procurorii DNA.
În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeași perioadă, senatorul Dan Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.
În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcția de director general al CET.
În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcția de director general al CET Govora.
În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În cea de-a doua perioadă contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.
Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.
CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în Bucureşti, ce aparţin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Senatorul Dan Dova, trimis in judecata de procurorii DNA in dosarul CET Govora”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI