Simona Halep s-a calificat in semifinale turneului de la Shenzhen

simona-halep-asia

Simona Halep a trecut fără probleme, astăzi, în sferturile de finală ale competiției de la Shenzhen, de sârboaica Alexandra Kruncici, scor 6-3 , 6-3, și va evolua în penultimul act.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
În primul set, Simona s-a desprins la 3-1 și n-a mai putut fi ajunsă. Apoi, manșa secundă a început-o cu un break. Krunici a ajuns-o din urmă la 3, dar Halep s-a încordat din nou și a pus punct confruntării.
Simona n-a făcut un meci mare, greșind cu serviciul și cu reverul. A produs doi ași și și-a pierdut și în două rânduri serviciul, iar de câteva ori a revenit de la 0-30 pe propriul serviciu. Simona a jucat la siguranță, suficient pentru succes.
Halep a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră şi două minute, pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 84 în ierarhia mondială.
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită a competiţiei şi poziţia 32 în clasamentul mondial. Halep şi Zheng (20 de ani) nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.
Pentru calificarea în semifinale la Shenzen, Simona Halep va primi 110 puncte WTA şi un cec în valoare totală de 29.730 de dolari.
Simona Halep a declarat, joi, după calificarea în semifinalele turneului de la Shenzen, că se simte bine la competiţia din China.
„Este primul meu turneu în acest an şi mă simt bine aici la Shenzen. Mulţumesc publicului care a venit să mă susţină. Sper ca publicul să fie cu mine şi mâine când o voi întâlni pe Saisai Zheng”, a spus Halep.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Simona Halep s-a calificat in semifinale turneului de la Shenzhen”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI