Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Simone Tempestini domina ziua intai din Danube Delta Rally

Simone Tempestini
Simone Tempestini a dominat autoritar prima zi din Danube Delta Rally®, adjudecându-şi toate cele patru probe speciale programate, pentru a conduce înaintea zilei finale cu mai bine de un minut şi jumătate, în faţa lui Dan Girtofan şi a avea o misiune mult mai uşoară pe cele şapte probe speciale programate sâmbătă.

Cei doi conduc şi în etapa de trofeu european, în timp ce Sebastian Barbu a urcat pe trei, după abandonul lui Adrian Raspopa, iar Edwin Keleti urca şi el pe podiumul naţional CNR Dunlop, după abandonul lui Florin Tincescu.
Simone Tempestini a avut parte de o zi excelentă, spunând că şi-a atins obiectivele stabilite la start şi îşi propune să continue evoluţia bună şi sâmbăta, când sunt programate alte şapte probe speciale, inclusiv superspeciala stradala din Tulcea, televizata în direct şi care va încheia întrecerea. “Suntem bucuroşi pentru evoluţia de astăzi şi vom încerca mâine să facem acelaşi lucru” a spus pilotul Napoca Rally Academy la final de zi. “Vom avea probe diferite, puţin mai scurte, dar la fel de plăcute nouă. Sperăm că şi vremea să ne ajute, pentru a avea cât mai mulţi spectatori pe traseu şi sper să facem spectacol, să ne distrăm şi să terminăm aşa cum ne dorim.”
Florin Tincescu, cel care începuse excelent raliul, cu un loc doi în prima specială, a avut parte de o după-amiază de coşmar, tânărul piteştean încheind întrecerea cu o ieşire în decor la viteză mare, la a doua parcurgere a probei Cocosu. La scurt timp după ieşirea în decor maşina a luat foc şi, în ciuda eforturilor pompierilor şi a echipajului 332 – Thomas Abraham/Rareş Silasi, care a oprit pentru a ajuta la stingerea incendiului, nu s-a putut face mare lucru, iar maşina a ars în întregime. După stingerea incendiului, Florin Tincescu şi navigatorul sau Sergiu Itu, care acuza dureri toracice în urma impactului, au fost transportaţi la spital de ambulanţă deplasată la locul accidentului, pentru investigaţii medicale, împreună cu un fotograf, care s-a rănit în încercarea de a se feri de maşină scăpată de sub control. Din fericire, toţi cei trei sunt în afara oricărui pericol, urmând a fi externaţi în cursul serii, după o tomografie computerizată, în cazul celor doi participanţi.
Echipajele care nu au putut încheia probă, sau care nu au mai luat startul, specială fiind neutralizată pentru aceştia, vor primi timpi forfetari, în urma deciziei Colegiului Comisarilor Sportivi.
În clasamentul întrecerii Dan Girtofan urcă pe locul doi în CNR Dunlop, urmat de Edwin Keleti, în timp ce podiumul provizoriu al etapei internaţionale European Rally Trophy are configuraţia Simone Tempestini – Dan Girtofan – Sebastian Barbu.
Adrian Raspopa şi-a adăugat numele la lista abandonurilor, din cauza unei probleme tehnice şi nu a mai luat startul pe cele două probe de după-amiază, alţi piloţi care nu au reuşit să încheie ziua fiind Radu Necula, Daniel Rusciuga, Daniel Pohariu şi Emanuel Resiga.
Clasament CNR Dunlop după PS4:
1. Simone Tempestini/Marc Banca – Ford Fiesta R5
2. Dan Girtofan/Tudor Mârza – Skoda Fabia R5 +1:32.8
3. Edwin Keleti/Toni Avram – Mitsubishi Lăncer Evo X +2:16.2
4. Florin Crişan/Sebastian Itu – Subaru Impreza +3:48.5
5. Sebastian Barbu/Răzvan Hulea – Citroen DS3 R3T +5:02.6
Clasament European Rally Trophy după PS4:
1. Simone Tempestini/Marc Banca – Ford Fiesta R5
2. Dan Girtofan/Tudor Mârza – Skoda Fabia R5 +1:32.8
3. Sebastian Barbu/Răzvan Hulea – Citroen DS3 R3T +5:02.6
4. Georgi Geradzhiev/Georgi Gadzhev – Ford Fiesta R2 +6:16.6
5. Răul Badiu/Gabriel Lazăr – Dacia Logan +7:59.3

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Simone Tempestini domina ziua intai din Danube Delta Rally”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI