Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Statiunile de pe litoralul romanesc sunt cele mai ieftine din regiune.

Litoralul-romanesc

Litoralul românesc se află în topul celor mai ieftine destinaţii de vacanţă, o arată un studiu al federaţiei patronatelor din turism.
Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în stațiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinație dintre cele monitorizate. Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţa, de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând preţuri pentru produse si servicii similare din țara noastră.
Anul acesta, rezultatul studiului arată că România se află pe locul I, (față de locul IV, anul trecut) fiind destinația turistică de litoral cea mai ieftina dintre cele noua analizate, unde turiştii cheltuie, în medie, 43,56 € pentru cele opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun. În clasamentul celor mai ieftine destinații de litoral, după România se află competitori precum Bulgaria, Spania, Turcia, Grecia, Croaţia, Franţa, Egipt și Italia.
Scăderea TVA la alimente în luna iunie a făcut ca România să devină cea mai ieftina destinație dintre cele monitorizate. Prețurile au rămas pe loc, în timp ce în alte destinați au crescut cu 20%, în medie, față de anul trecut datorita inflației si ratei de schimb lira, dolar, euro. Dacă s-ar introduce și impozitul specific pentru turism, am putea scădea și mai mult prețurile„, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv FPTR.
Coşul de vacanţă analizat în acest raport a inclus următoarele articole: o masă pentru doi adulţi (include 3 feluri de mâncare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 l, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola, dar și o cremă de protecţie solară cu factor 15.
În funcţie de preţul coşului de vacanţă, cele mai ieftine staţiuni de litoral sunt Neptun (43,56 euro), Sunny Beach (50,53 euro), Costa del Sol (51,78 euro), Marmaris (64,51 euro), Corfu (75,23 euro), Kvarner-Croaţia (77,81 euro), Nisa (90,34 euro), Sharm el-Sheikh (101,71 euro) şi Sorrento (112,02 euro).
Reprezentanţii patronatelor din turism consideră că, datorită preţurilor scăzute, ţara noastră este o destinaţie accesibilă de petrecere a concediilor pe litoral, în compa-raţie cu ţările competitoare, având puterea de a atrage turişti străini.
Chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în România ar putea fi un chilipir, pentru o parte dintre români, vacanţa în propria ţară rămâne un lux, din cauza puterii scăzute de cumpărare a acestora. Introducerea voucherelor de vacanţă, însă, va face ca turismul intern să crească, oferind posibilitatea cât mai multor români să-şi petreacă vacanţele în staţiunile de pe litoralul românesc„, a mai spus Dragoş Răducan.
Anul trecut, litoralul românesc ocupa locul IV în topul celor mai ieftine nouă destinaţii de litoral, analizate de FPTR, fiind devansată de Bulgaria, Spania şi Turcia.

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Statiunile de pe litoralul romanesc sunt cele mai ieftine din regiune.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI