Tăriceanu: Portul Constanța poate fi „legătura dintre Constanța și marile orașe europene”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a efectuat vineri o vizită de lucru în județul Constanța. A avut intalniri pe teme educaționale la Universitatea “Ovidius”, a vizitat Portul Constanța și a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul partidului din Constanța că acesta poate fi “legătura dintre Constanța – România și marile orașe europene, cu beneficii majore pentru economia țării noastre”.

De asemenea, Tăriceanu s-a declarat mulțumit de perspectivele de dezvoltare a economiei. ”Rolul Portului în dezvoltarea economică a României și a regiunii. A fost un prilej foarte bun de a constata că la conducerea APC sunt oameni cu viziune. Investiţiile în România au scăzut faţă de perioada când eu eram prim-ministru, când erau 1% din PIB”, a afirmat Tăriceanu, în contextul discuţiilor despre vizita în Port” – a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Calin_Popescu Tariceanu2
Tăriceanu a salutat prezenţa lui Gabriel Daraban, noul presedinte ALDE Constanţa, despre care a declarat că „Îl felicit pe domnul Dagaban pentru alegerea făcută. Este un căştig de ambele părţi. Este ca în business: win / win. De altfel, munca depusă de Andrei Gerea (președintele interimar al ALDE Constanța – filiala județeană Constanța) în reconsolidarea organizației de la Constanța”.
Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat mulţumit de evoluţia organizaţiei de la Constanţa. „Noi ne-am triplat scorul de la locale, Constanța are 16% și pentru acest fapt afirm că munca celor de la Constanţa este una rodnică, a contribuit la nivelul la care ALDE se află în prezent. Ţinta noastră este de a duce acest partid pe primul loc, pentru că PNL a abandonat aceste valori principale ale unui partid„, a declarat liderul ALDE la Constanța.
Preşedintele Senatului a vizitat şi Universitatea Ovidius. În cadrul discuțiilor avute cu conducerea Universității, dar și cu studenții de la Jurnalism a vorbit despre rolul elitelor și rolul mediului academic. Acesta a mai precizat că este nevoie de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea educaţiei şi cercetării. „Susțin învățământul universitar de nivel înalt în care trebuie să investim de la salarii motivante la baza didactică, dar și în cercetare„, a mai precizat Tăriceanu.

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Tăriceanu: Portul Constanța poate fi „legătura dintre Constanța și marile orașe europene””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI